Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Pakistan: Cel puţin 41 de morţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la un templu sunnit

Pakistan: Cel puţin 41 de morţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la un templu sunnit

Cel puţin 41 de persoane și-au pierdut viața după ce o bombă a explodat în faţa unui templu sunnit din provincia pakistaneză Punjab, în urma unui dublu atentat sinucigaş, potrivit unui reprezentant al administraţiei locale, citat de AFP.

Bomba a fost detonată în exteriorul sanctuarului lui Ahmed Sultan, aflat în districtul Dera Ghazi Khan, şi i-a vizat pe pelerinii veniţi să se reculeagă în faţa mormântului sfântului.
"Doi atentatori sinucigaşi au detonat explozibilii pe care îi aveau asupra lor, în momentul în care poliţia a încercat să-i împiedice să intre" în templu, a declarat Zahid Hussain Shah, reprezentant al poliţiei locale.

"Pentru moment, am confirmat 41 de victime", a adăugat el, precizând că mai mult de 70 de persoane au fost rănite.

În zona templului din Dera Ghazi Khan se înregistrează o activitate intensă a talibanilor şi a altor grupări aliate cu aceştia.

Citeşte mai multe despre:   explozie,   pakistan,   morti,   raniti,   bomba,   atentat sinucigas,   talibani
 
 
 
Loading...