Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Palestinienii pregătesc o manifestație majoră în Cisiordania, împotriva planului israelian de anexare și a acordului de pace propus de administrația Trump

Palestinienii pregătesc o manifestație majoră în Cisiordania, împotriva planului israelian de anexare și a acordului de pace propus de administrația Trump

Un articol de: Vladimir Ionescu - 12 Iul 2020, 18:19
Palestinienii pregătesc o manifestație majoră în Cisiordania, împotriva planului israelian de anexare și a acordului de pace propus de administrația Trump foto: Hepta.ro / Zuma Press / Shadi Jarar Ah Externe

Palestinienii plănuiesc o manifestație majoră în Ramallah, marți, pentru a protesta împotriva intențiilor israeliene de a aplica suveranitatea asupra părților din Cisiordania și împotriva planului de pace propus de administrația Trump din SUA pentru rezolvarea conflictului dintre cele două părți, cunoscut drept „Acordul Secolului”, potrivit The Jerusalem Post.
 

Manifestație majoră în Cisiordania, împotriva planului israelian de anexare și a acordului de pace propus de administrația Trump


 

Demonstrația plănuită, a doua de acest gen din ultimele trei săptămâni, indică faptul că palestinienii și conducerea lor sunt de părere că Israelul nu și-a abandonat planurile de a-și extinde suveranitatea asupra unor părți din Cisiordania.

Protestul de marți se va desfășura pe fondul unui număr tot mai mare de cazuri de COVID-19 în rândul palestinienilor din Cisiordania, dar și a restricțiilor severe impuse de Autoritatea Palestiniană (AP) asupa mai multor orașe, cartiere și tabere de refugiați.

În 22 iunie, facțiunea Fatah a organizat o demonstrație masivă la Ierihon, pentru a protesta împotriva planului israelian de anexare. Mai mulți diplomați străini au luat parte la eveniment, iar printre aceștia s-au numărat chiar și oficiali UE și ONU, care și-au exprimat opoziția față de plan și au susținut că acesta este încală dreptul internațional.

Mahmoud Abbas, președintele AP, va lua cuvântul în cadrul manifestației de la Ramallah, a anunțat Majed al-Fityani, secretar general al „Consiliului Revoluționar” Fatah. Abbas, adăugă oficialul, „a condus campania pentru confruntarea schemelor israeliano-americane îndreptate spre lichidarea cauzei palestiniene”.
 

192 de țări ar susține decizia palestiniană de respingere a planului de anexare, susține un oficial Fatah


 

Potrivit spuselor lui Fityani, în jur de 192 de țări și-au exprimat sprijinul față de decizia palestiniană de a respinge planul israelian de anexare și viziuna de pace propusă de Donald Trump, președintele SUA.

Pe lângă Abbas, vor mai susține discursuri mai mulți demnitari din toată lumea, printre care șefi de stat și foști miniștri, a mai anunțat oficialul Fatah, cerând comunității internaționale să își „transforme pozițiile în fapte și să descurajeze Israelul din implementarea planului de anexare”.

Protestul se va desfășura cu respectarea regulilor de siguranță sanitară, susține Fityani, precizând că bătrânii, copiii, femeile gravide și pacienții cu boli cronice nu vor fi primiți la demonstrație.

Un alt oficial Fatah, Raed Radwan, a declarat că pregătirile pentru manifestația din Ramallah sunt în toi, „sub o singură voce”, astfel încât să se ajungă la o poziție unitară a părții palestiniene împotriva planului israelian de anexare.A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

Radwan nu a precizat, totuși, dacă Hamas sau alte grupuri israeliene se numără printre invitați. Chiar și așa, anterior, Fatah și Hamas anunțau că au ajuns la un acord pentru a lucra împreună la înlăturarea planului israelian de anexare.