Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Apel la o viziune atotcuprinzătoare. Papa Francisc: Dacă pandemia de COVID-19 e depășită injust și fără solidaritate globală, se va naște un virus și mai rău

Apel la o viziune atotcuprinzătoare. Papa Francisc: Dacă pandemia de COVID-19 e depășită injust și fără solidaritate globală, se va naște un virus și mai rău

Un articol de: Vladimir Ionescu - 19 Apr 2020, 19:06
Apel la o viziune atotcuprinzătoare. Papa Francisc: Dacă pandemia de COVID-19 e depășită injust și fără solidaritate globală, se va naște un virus și mai rău foto: Hepta.ro / DPA Images Externe

Papa Francisc a făcut apel la o viziune atotcuprinzătoare pentru lumea de după criza COVID-19, duminică, când a mai afirmat că a merge înainte fără solidaritate globală sau neglijând anumite sectoare ale societății în timpul recuperării va da naștere „unui virus și mai rău”, relatează Reuters.
 

Papa Francisc, apel la o viziune atot-curpinzătoare pentru revenirea la normalitate

 

Suveranul Pontif a părăsit Vaticanul – o premieră în mai bine de o lună – pentru Sfânta Liturghie Solemnă Pontificală dedicată Învierii Domnului, ce s-a desfășurat într-o biserică aproape goală aflată la câteva blocuri distanță. Catolicii sărbătoresc, astăzi, Duminica Milostivirii Divine, care are loc la exact o săptămână distanță de prima zi a Paștelui.

În timpul predicii, dar și în tradiționalul său mesaj de duminică, Papa Francisc a subliniat că recuperarea de după criza coronavirus nu poate lăsa pe nimeni în urmă, precum și că acum este momentul să vindecăm nedreptatea din lume, care subminează sănătatea întregii familii umane.Cum arăta Angela Similea în tinerețe. Cele mai frumoase poze cu îndrăgita cântăreață româncă (GALERIE FOTO)

„Acum, în timp ce ne îndreptăm privirea înainte spre o recuperare înceată și anevoioasă din pandemie, există pericoul de a-i uita pe cei lăsați în urmă”, a afirmat Papa Francisc, în predica de la biserica „Santo Spirito in Sassia”, aleasă pentru acest moment tocmai pentru că este cunoscută drept Sanctuarul Milostivirii Divine.

„Riscul este că atunci am putea fi loviți de un virus și mai rău, cel al indiferenței egoiste. Un virus răspândit de gândul că viața este mai bună dacă este mai bună pentru mine, precum și că totul va fi bine dacă îmi este bine mie”, a adăugat el.

„Urmașul Sfântului Petru”, a cărei ultimă călătorie fusese cea de la Roma, din 15 martie, când s-a rugat pentru sfârșitul pandemiei, a adăugat că revenirea la normalitate nu trebuie să îi sacrifice „pe cei lăsați în urmă pe altarul progresului”, în special pe cei săraci.
 

Vaticanul, plasat odată cu Italia sub restricțiile specifice pandemiei de COVID-19

 

Peste 23.000 de persoane infectate cu coronavirus au murit în Italia, iar Vaticanul preluat cele aproape șase săptămâni de carantină, ceea ce l-a forțat pe papă să își desfășoare slujbele și audiențele generale fără public.

În predica sa, Papa Francisc a subliniat că pandemia de COVID-19 „ne amintește că nu există diferențe sau granițe între cei care suferă”.

Totodată, în mesajul de după predică, Papa Francisc a făcut apel la „ajutor just între națiuni și instituțiile lor, astfel încât actuala criză să fie înfruntată într-o manieră marcată de solidaritate.

Nu este primul mesaj emoționant pe care îl lansează Papa Francisc cu ocazia Paștelui. Recent, Suveranul Pontif a încercat să le ridice moralul credincioșilor catolici, când aceștia au sărbătorit Învierea, într-un context global atât de complicat.

„Să fim solitari și solidari. Mesajul de speranță nu trebuie limitat la spațiile noastre sacre. Să nu vă fie teamă. Nu vă temeți. Iată mesajul de speranță. Este un mesaj pentru noi astăzi. Sunt cuvintele pe care Dumnezeu ni le repetă în noaptea pe care o traversăm. În această noapte, dobândim un drept fundamental, care nu va fi luat. Dreptul la speranță. Mormântul este locul în care cine intră nu mai iese. Însă Isus a ieșit pentru noi, a Înviat pentru noi, pentru a aduce viață acolo unde era moarte, pentru a începe o poveste de viață nouă acolo unde fusese pusă o piatră deasupra. El, care a dat la o parte piatra de la intrarea în mormânt, poate îndepărta bolovanii care ne închid inima. Întunericul și moartea nu au ultimul cuvânt. Curaj! Cu Dumnezeu, nimic nu e pierdut. Curaj! Ridică-te! Isus te cheamă. Să reducem la tăcere strigătele morții! Gata cu războaiele! Să înceteze producția și comerțul cu armament, pentru că avem nevoie de pâine, nu de arme. Să înceteze avorturile, care ucid vieți nevinovate. Să se deschidă inimile celor care au, pentru a umple mâinile goale ale celor care sunt lipsiți de cele necesare”, declara Papa Francisc.

Citeşte mai multe despre:   Papa Francisc,   COVID-19