Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Părinţii unui fost prim-ministru au fost plasaţi în AREST la domiciliu

Părinţii unui fost prim-ministru au fost plasaţi în AREST la domiciliu

Un articol de: B1.ro - 19 Feb 2019, 00:29
Părinţii unui fost prim-ministru au fost plasaţi în AREST la domiciliu Foto: Matteo Renzi (sursă foto: hepta.ro) Externe

Părinţii fostului premier italian Matteo Renzi au fost arestaţi şi plasaţi sub arest la domiciliu, relatează Agerpres, care citează Agenţia France Presse.

Tiziano Renzi şi Laura Bovoli au fost arestaţi luni şi plasaţi sub arest la domiciliu pentru faliment fraudulos şi emitere de facturi false. În dosar fiind implicate trei societăţi cooperative ai căror administratori reali au fost recunoscuţi.

Arestul la domiciliu a fost decis pentru a evita distrugerea sau manipularea probelor, mai precizează Agerpres, care citează presa italiană, precum şi surse judiciare.

De cealalta parte insa, Matteo Renzi a caracterizat arestul drept o măsură "absurdă" şi "disproporţionată".

"Am multă încredere în justiţia italiană (...) şi sunt nerăbdător să asist la proces. Pentru că cine a citit motivaţiile (acestei decizii) îmi garantează că nu a văzut niciodată o măsură atât de absurdă şi disproporţionată", a declarat Matteo Renzi, care a ocupat funcţia de prim-ministru în intervalul februarie 2014 - decembrie 2016.

"Dacă nu aş fi făcut politică, familia mea nu ar fi fost murdărită niciodată în acest fel", a adăugat fostul prim-ministru.

În acelaşi timp, avocatul familiei Renzi a declarat că: "Nu am mai văzut niciodată un lucru de genul ăsta".

Citeşte mai multe despre:   matteo renzi