Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Parlamentul Republicii Moldova dezbate moțiunea de cenzură depusă de PSRM împotriva Guvernului Maia Sandu

Parlamentul Republicii Moldova dezbate moțiunea de cenzură depusă de PSRM împotriva Guvernului Maia Sandu

Un articol de: B1.ro - 12 Noi 2019, 10:38
Foto: Facebook/Maia Sandu Externe

Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit marți în ședință plenară pentru a dezbate moțiunea de cenzură depusă de PSRM împotriva Guvernului condus de Maia Sandu.

Premierul Republicii Moldova prezintă raportul de activitate al Guvernului și  răspunsul Executivului la problemele ridicate de textul moțiunii de cenzură. Maia Sandu a criticat deputații socialiști despre care a precizat că  sunt speriați de un Guvern care acționează doar în interesul cetățenilor Republicii Moldova.

„Cetățenii așteaptă să trăiască mai bine și să li se facă dreptate. Pe aceste dimensiuni s-a mișcat Guvernul. Am planificat bani în buget și am pornit o reformă serioasă a justiției. În Parlament se întâmplă lucruri bizare: PD își retrage moțiunea, apoi PSRM înaintează propria moțiune de cenzură. Deputații socialiști își construiesc moțiunea pe false acuzații și aruncă toate pietrele în Guvern. Singura înrăutățire a sistemului economic e pentru cei cărora li s-au oprit schemele de corupție. Ați fi preferat un Guvern docil, orb, vulnerabil? Vă sperie un Guvern care acționează doar în interesul oamenilor? Am adus în țară asistență financiară în valoare de peste 2 miliarde de lei în doar 5 luni. Acești bani au fost acordați de parteneri pentru cetățeni cu încredere. Datorită reformelor, R. Moldova urma să primească încă 6 milioane de lei din partea UE", a precizat premierul Maia Sandu în Parlament

Deputații socialiști au depus vineri o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu, după ce acesta și-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.
Cele două componente Blocul ACUM – Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate – au anunțat o acțiune de susținere a Guvernului Sandu, numită ”Apărăm Guvernul Maia Sandu! Apărăm justiția!”.

"Parlamentul va pune la vot moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Maia Sandu! Creșterile salariale, reforma justiției vor fi oprite dacă deputații socialiști și democrați votează demiterea Guvernului!

Venim mâine și apărăm Justiția în fața Parlamentului!", este mesajul de prezentare al evenimentului.

Potrivit legislației, pentru ca moțiunea de cenzură să fie aprobată și în consecință să fie demis Guvernul este nevoie de cel puțin 51 de voturi, la ședință fiind prezenți 93 de deputați.

 

Citeşte mai multe despre:   Maia Sandu,   Chișinău_1,   republica moldova
 
Loading...