Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Participarea României la Salonul de Carte de la Paris, sub semnul întrebării după reducerea bugetului ICR

Participarea României la Salonul de Carte de la Paris, sub semnul întrebării după reducerea bugetului ICR

România este invitata de onoare a ediției de anul viitor a Salonului de Carte de la Paris, cel mai important eveniment editorial din Franţa, care se va desfășura între 22 și 25 martie.

Însă participarea țării noastre se află sub semnul întrebării, în condițiile în care bugetul ICR a fost redus, iar instituția va fi suspusă unei reorganizări de către clasa politică, scrie ActuaLitte.

Ţara era ameninţată cu extincţia culturală şi nu mai era mult până acolo, fiind în situaţia în care artişti din lumea întreagă s-au unit pentru a-i sprijini pe artiştii şi intelectualii români", notează sursa citată.

Se amintește trecerea Institutului în suordinea Senatului, precum și reducerea bugetului ICR cu 30% (aproximativ 14,5 milioane de lei din bugetul ICR pe 2012, de circa 43 de milioane de lei, n.r.) - "o  deposedare crudă, care va afecta bineînţeles prezenţa ţării la Salonul de Carte".

Dan Croitoru, secretarul general al ICR a admis că prezența României la respectivul eveniment – ”o șansă istorică pentru România” – este pusă în pericol din motive financiare. Reducerea bugetului nu mai apermite acordarea de burse pentru traducerea lilteraturii române în franceză, de pildă, condiție esențială pentru participarea la un salon de carte, a mai explicat Croitoru.

De afltfel, măsura financiară adoptată de Guvernul Ponta pune în pericol și alte evenimente culturale externe la care ar fi participat ICR-ul și va duce la oprirea activităţii Editurii Institutului Cultural Român şi întreruperea apariţiei prestigioasei reviste Lettre Internationale, precum şi a celor şapte reviste pe care ICR le susţine în Republica Moldova şi Ucraina.

"Nerealizarea proiectelor din planurile anuale ale celor 18 institute din străinătate, precum şi a celor derulate prin centrala de la Bucureşti, echivalează cu un mesaj de întrerupere brutală a contactelor cu partenerii străini, fapt care contravine interesului naţional al României", a atras atenția ICR, într-un comunicat, citat de Mediafax.

Pe 2 august, preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici, şi-a anunţat demisia din funcţie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Instituţiei, motivându-și gestul prin faptul că instituția a devenit politizată.

Citeşte mai multe despre:   ICR,   rectificare bugetara