Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Partidul lui Viktor Orban a fost suspendat din Partidul Popular European: PNL a votat împotriva Fidesz

Partidul lui Viktor Orban a fost suspendat din Partidul Popular European: PNL a votat împotriva Fidesz

Un articol de: Sebastian Pricop - 20 Mar 2019, 20:02
Foto: Viktor Orban / Facebook Externe

Preşedintele PPE, Joseph Daul, a anunţat, miercuri seară, că partidul premierui maghiar Viktor Orban, Fidesz, va fi suspendat din PPE, cea mai mare familia politică europeană.

Această decizie a fost luată cu o majoritatea zdrobitoare, de 190 de voturi pentru suspendare şi 3 împotrivă. Viktor Orban și reprezentanții Fidesz au părăsit sala în momentul votului.

Pentru suspendare a votat şi PNL, conform afirmaţiilor europarlamentarului Siegfried Mureşan. Acesta, care îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt al PPE, a anunţat că, de acum, "se înființează un Comitet de Evaluare condus de fostul președinte al Consiliului European, Herman van Rompuy care va evalua respectarea statului de drept și a valorilor PPE în Ungaria și va prezenta un raport".

Premierul Ungariei a afirmat, într-o conferință de presă, că nu va exista doar o evaluare a PPE, ci și una pe care o va face FIDESZ, în acest sens urmând a fi însărcinat un comitet de „trei înțelepți”.

Această decizie vine în contextul în care Viktor Orban a demarat o amplă campanie împotriva unor lideri europeni, campanie care a cuprins şi expunerea de bannere uriaşe în care Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, apare alături de George Soros.

După întâlnirea pe care a avut-o marţi la Budapesta cu Orban, Manfred Weber, candidatul PPE la şefia Comisiei Europene, a spus că problemele din cauza cărora formaţiunea ungară de guvernământ Fidesz ar putea fi exclusă din Partidul Popular European nu s-au rezolvat, în ciuda scrisorii în care Orban își cere scuze pentru limbajul ofensator.

Suspendarea din PPE va aduce acum trei sancțiuni pentru Fidesz: nu va mai participa la nicio reuniune a PPE pe perioada suspendării; dreptul de vot i-a fost suspendat și faptul că nu va putea propune candidați pentru diverse funcții. Cu toate acestea, este de așteptat ca Viktor Orban să anunțe acum că părăsește PPE din cauza suspendării.

Eliminarea Fidesz este considerată a fi un gest extrem de drastic după standardele Parlamentului European și vine într-un moment sensibil având în vedere alegerile europarlamentare din luna mai. PPE este favorit pentru a câștiga, din nou, cele mai multe mandate de europarlamentari, dar pierderea Fidesz va diminua diferanța pe care o va înregistra în raport cu socialiștii.
 


 

Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   Viktor Orban
 
 
 
Loading...