Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Paștele catolic în vremea pandemiei. Mesajul Suveranului Pontif pentru credincioși

CORONAVIRUS | Paștele catolic în vremea pandemiei. Mesajul Suveranului Pontif pentru credincioși

Un articol de: Andrei Ștefan - 11 Apr 2020, 18:53
CORONAVIRUS | Paștele catolic în vremea pandemiei. Mesajul Suveranului Pontif pentru credincioși Foto: instagram.com/franciscus Galerie foto (4) Externe

Duminică, 12 aprilie, credincioşii catolici sărbătoresc Paştele, urmați de cei ortodocși, o săptămână mai târziu.

În contextul pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de măsurile din timpul stării de urgență, procesiunile au fost anulate, iar bisericile au fost închise pentru enoriași, în încercarea de a combate răspândirea virusului COVID-19.

Astfel, mai bine de două miliarde de credincioși vor celebra diferit Învierea Domnului în acest an.

În Duminica Învierii, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie, apoi va acorda binecuvântarea pascală ”Urbi et Orbi”, în bazilica Sfântul Petru. Binecuvântarea Urbi et Orbi este dată numai de Suveranul Pontif. Acest lucru se întâmplă doar de două ori pe an, respectiv în ziua de Paşti şi în ziua de Crăciun, dar și în ziua alegerii sale ca urmaş al Sfântului Apostol Petru.

Procesiunea va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube „Vaticannews”, oferindu-le astfel credincioșilor posibilitatea de a participa la slujbă, de la distanță.

Suveranul Pontif a condus, vineri seara, procesiunea Calea Crucii în Piața San Pietro din Vatican, fără a fi înconjurat de zecile de mii de credincioși catolici, pe care i-a îndemnat să rămână acasă și să se roage.

„În aceste zile dificile putem găsi mici gesturi concrete care exprimă apropierea și lucrurile concrete față de oamenii apropiați de noi, o mângâiere pentru bunicii noștri, un sărut pentru copiii noștri, pentru oamenii pe care îi iubim”, spunea acesta într-o cuvântare anterioară.

Papa s-a prosternat cu fața la pământ înaintea Altarului Catedrei, a citit din Evanghelia după Sf. Ioan. A urmat apoi dezvelirea Crucifixului. Dacă în anii trecuți adorația Sfintei Cruci se făcea prin sărutul de venerație, în acest an Papa Francisc a renunțat la acest gest solemn în contextul actualelor restricții sanitare.

Mare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică pleacă urgent de acolo. Ce este, de fapt

Sfântul Părinte a fost însoţit doar de un grup de cinci deţinuţi dintr-o închisoare din Padova şi de un grup de cinci medici şi infirmiere de la Vatican. De asemenea, ritualul spălării picioarelor a fost amânat, din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Mesajul Suveranului Pontif, în Vinerea Mare

 

„Acum mă gândesc la Domnul răstignit și la numeroasele povești ale oamenilor răstigniți de această pandemie. Mă gândesc la medici, asistente, maici, preoți, care au murit pe front ca soldații. Și-au dat viața din dragoste. Rezistente ca Maria sub cruci, ei și comunitățile lor din spitale, având grijă de bolnavi. Astăzi există crucifixuri care mor din dragoste“, a declarat Papa Francisc, la postul de televiziune italian Rai Uno.

 

Moment unic în istoria Vaticanului

 

Papa Francisc a oferit un moment istoric la sfârșitul lunii martie, când s-a rugat, la Vatican, pe o ploaie torențială, în Piața Sfântului Petru golită de turiști, din pricina restricțiilor de carantină impuse de pandemia de COVID-19.

În duminica Paștelui catolic, tenorul italian Andrea Bocelli va interpreta o serie de cântece religioase, ce vor fi difuzate în lumea întreagă în cadrul unui eveniment organizat fără spectator, susținut la Domul din Milano.

Recitalul „Bocelli: Music for Hope” va avea loc de la ora 19:00, ora locală a Italiei (20:00, ora României) și va fi transmis pe YouTube.

„Nu va fi un concert. Va fi mai degrabă o ocazie de a ne ruga împreună: o rugăciune pentru Milano şi pentru lume, în faţa unui eveniment absolut dureros, tragic”, a declarat tenorul italian.

Italia continuă să fie cea mai afectată țară din cauza pandemiei, fiind pe primul loc din punctul de vedere al deceselor înregistrate din cauza virusului COVID-19 (18,849 până în prezent).

Citeşte mai multe despre:   Papa Francisc,   coronavirus,   COVID-19,   Italia,   coronavirus europa