Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Patru copii sunt acuzați că au dat foc unui om al străzii în sudul Siberiei

Patru copii sunt acuzați că au dat foc unui om al străzii în sudul Siberiei

Un articol de: - 10 Oct 2015, 19:45
Patru copii sunt acuzați că au dat foc unui om al străzii în sudul Siberiei Foto: themes.com Externe

Patru copii din sudul Siberiei sunt acuzați de procurori ruși că au dat foc unui on al strazii. Aceștia, cu vârste între 7 și 13 ani, sunt acuzați că au furat sticla de spirt al omului străzii, l-au stropit pe acesta cu lichidul inflamabil, iar apoi i-au dat foc, relatează The Moscow News.

Potrivit martorilor, o fetiță de 12 ani a luat sticla și tot aceasta i-ar fi dat și foc.

Cei care au asistat la incident ai stins flăcările și au chemat ambulanța, dar acesta a decedat la spital. Cauza morții sale au fost arsurile la nivelul feței, corpului, dar și a sistemului respirator.

Copii nu pot fi judecați pentru crimă, din cauza faptului că justiția rusă poate pedepsi doar suspecții care au împlinit vârsta de 14 ani atunci când au săvârșit crima.

Citeşte mai multe despre:   foc,   Siberia,   copii