Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Pe cine vrea Putin în fruntea Interpol

Pe cine vrea Putin în fruntea Interpol

Un articol de: - 19 Noi 2018, 18:23
Pe cine vrea Putin în fruntea Interpol Externe

Kremlinul și-a exprimat, luni, dorința ca rusul Aleksandr Prokopciuk să fie ales președinte al Interpol la cea de-a 87-a Adunare Generală. Evenimentul va avea loc miercuri, în Dubai, și va fi marcat de momentul în care țările membre vor numi înlocuitorul chinezului Meng Hongwei, arestat la sfârșitul lui septembrie în Beijing, potrivit agenției de presă EFE.

„Bineînțeles, susținem candidatul rus și dorim ca el să câștige aceste alegeri, miercuri, în adunarea Organizației Internaționale de Poliție Criminală”, a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Prokopciuk este în prezent vicepreședinte al agenției internaționale și răspunde de Biroul Național al organizației pentru Rusia. El va concura pentru postul de președinte al Interpol cu sud-coreeanul Kim Jong Yang, vicepreședintele Comitetului Executiv al Interpol.

Kim Jong Yang a fost desemnat preşedinte interimar al Interpol începând cu data de 7 octombrie, înlocuindu-l pe Meng, care a dispărut la 25 septembrie, după ce luase un avion cu destinaţia China. După câteva zile de tăcere, Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară din China - organismul anticorupţie al acestei ţări - a confirmat detenţia lui Meng. 

Pe 7 octombrie, Interpol a primit scrisoarea de demisie a lui Meng şi un comunicat de la Beijing prin care Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală era informată că Meng nu va mai fi delegat al Chinei în acest organism. 

Citeşte mai multe despre:   interpol,   Kremlin