PERU: Părintele DANIEL a oficiat Prima Liturghie în limba română în Lima
Prima liturghie în limba română oficiată în Lima, Peru, a avut loc duminică, în contextul vizitei în comunitatea românească a preotului Daniel Ene, reprezentant al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Părintele Daniel s-a aflat în capitala Republicii Peru în calitate de reprezentant al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
La ceremonialul liturgic oficiat de preotul Daniel Ene împreună cu preotul Sergio Benavides, au participat credincioși greci, români, sârbi, ruși, ucrainieni, arabi și peruani, între care Excelențele lor Gabriel Gafița, Ambasadorul României în Peru, și Yerassimos Davaris, Ambasadorul Greciei în Peru.
Părintele Daniel a îndemnat comunitatea românească din Peru să intensifice activitățile educaționale Numărul estimat al românilor din Peru este de 120, în Statul Plurinaţional al Boliviei, 30 de persoane, iar în Republica Ecuador, 70-80. Pe teritoriul Peru există și un consulat onorific la Arequipa, iar în Ecuador două, unul la Quito și unul la Guayaquil, iar în Bolivia la Santa Cruz de la Sierra.