Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Reacția ministrului de externe ungar dupa amendarea primarilor maghiari. Ce le solicită Peter Szijjarto autorităţilor române

Reacția ministrului de externe ungar dupa amendarea primarilor maghiari. Ce le solicită Peter Szijjarto autorităţilor române

Un articol de: - 15 Mar 2018, 14:17
Externe

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a reacţionat după ce primarii din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc au fost amendaţi.

Oficialul a cerut joi autorităţilor române, prin intermediul unui comunicat de presă, să nu îi amendeze pe maghiarii care sărbătoresc pe 15 martie Ziua maghiarilor de pretutindeni.

"Astfel de amenzi sunt nedemne de un stat membru al Uniunii Europene şi nu au nimic în comun cu respectul reciproc. Maghiarii nu dăunează României prin comemorarea eroilor lor, iar astfel de gesturi de comemorare nu ar trebui perturbate", a declarat Peter Szijjarto, într-un comunicat de presă, potrivit agenţiei hirado.hu.

Declaraţia lui Peter Szijjarto vine după ce primarii din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc au fost amendaţi miercuri, de prefectul din Covasna, cu câte 5.000 de lei pentru că nu au arborat drapelul României alături de cel al Ungariei, în contextul sărbătoririi Zilei maghiarilor de pretutindeni (Detalii AICI).
 

 
 
 
Loading...