Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Premieră medicală în SUA: Chirurgii de la Johns Hopkins au reușit primul transplant de penis și scrot din lume

Premieră medicală în SUA: Chirurgii de la Johns Hopkins au reușit primul transplant de penis și scrot din lume

Un articol de: - 24 Apr 2018, 10:48
Premieră medicală în SUA: Chirurgii de la Johns Hopkins au reușit primul transplant de penis și scrot din lume Externe

O echipă de medici de la spitalul Johns Hopkis din SUA a reușit o premieră medicală, după o intervenție asupra unui soldat american rănit grav de explozia unei bombe, în Afganistan, chirurgii efectuând cu succes primul transplant de penis și scrot din lume.

Chirurgii de la renumitul spital au folosit penisul, scrotul și o porțiune a peretelui abdominal de la un pacient decedat și le-au transplantat la soldat.

Bărbatul ar trebui să își recupereze inclusiv funcția sexuală a organului, un lucru imposibil în cazul reconstrucțiilor de penis, au declarat medicii.

Intervenția chirurgicală a durat 14 ore, iar la ea a participat o echipă de 11 chirurgi, operația având loc pe 26 martie, dar medicii au așteptat să vadă cum se recuperează pacientul înainte de a face public acest lucru.

Medicii au afirmat că nu a fost efectuat și un transplant de testicule, din motive care țin de etica profesională.

„Astfel de răni devastatoare au un impact asupra identității oamenilor, asupra stimei de sine și a relațiilor intime. Dar de multe ori nimeni nu vorbește despre ele”, a declarat medicul Andrew Lee, șeful departamentului de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Johns Hopkins.

Soldatul a declarat după operație că se simte din nou „normal”.

Medicii se așteaptă acum ca bărbatul să se recupereze complet în decurs de 6 până la 12 luni, scrie Digi24.

Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

Citeşte mai multe despre:   SUA