Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Premierul Boris Johnson a semnat acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană: Brexit-ul va avea loc pe 31 ianuarie 

Premierul Boris Johnson a semnat acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană: Brexit-ul va avea loc pe 31 ianuarie 

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Ian 2020, 23:23
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Aaron Chown Externe

Premierul britanic Boris Johnson a semnat vineri acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

Într-un mesaj publicat pe Twitter, Johnson precizează că această semnătură deschide un nou capitol din istoria țării sale. 

Tot vineri, acordul a fost semnat și de președinții Comisiei Europene și Consiliului. 

Documentul, asupra căruia și Regina Elisabeta a II-ași-a dat consimțământul joi, mai trebuie ratificat de Parlamentul European. 

Așadar, după trei ani și jumătate de criză, ieșirea Marii Britanii din Uninea Europeană se va produce la 31 ianuarie 2020. 

Marea Britanie a fost membră a blocului comunitar timp de 47 de ani. 

Premierul Boris Johnson a semnat acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Citeşte mai multe despre:   Boris Johnson,   Brexit
 
Loading...