Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Premierul Republicii Moldova: „Lupta pentru funcția de procuror general e ultima redută, este linia roșie”/ Maia Sandu, printre protestatarii adunați în fața Parlamentului de la Chișinău

Premierul Republicii Moldova: „Lupta pentru funcția de procuror general e ultima redută, este linia roșie”/ Maia Sandu, printre protestatarii adunați în fața Parlamentului de la Chișinău

Un articol de: B1.ro - 08 Noi 2019, 16:20
Sursă foto: hepta.ro Externe

Premierul Maia Sandu a prezentat vineri poiectul de modificare a Legii Procuraturii pentru care Executivul a decis să își asume răspunderea. Tot vineri, deputații PSRM au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu.

„Nu pot sta cu mâinile în sân să urmăresc cum instituțiile statului își găsesc câte un stăpân nou. Am căutat să fim corecți, incluzivi până acum - și unde am ajuns? De fiecare dată s-a intervenit. S-au găsit metode, trucuri ingenioase, scheme și șiretlicuri.

Am remarcat intervențiile de la acele concursuri, ele ne-au nemulțumit, dar am considerat atunci că putem trece cu vederea acele derapaje pentru ca majoritatea să poată munci împreună pentru a face regulă în justiție”, a declarat premierul Maia Sandu în Parlemant.

Aceasta a precizat că de-a lungul timpului a făcut numeroase compromisuri partenerilor socialiști, dar că aceste compromisuri au vizat o procuratură independentă. 

„Da, noi am făcut anumite compromisuri. Le-am făcut pentru a reuși să îndeplinim obiectivul principal - o Procuratură independentă, o justiție adevărată. Lupta pentru Procurorul General este ultima redută. Este linia roșie. În această preselecție nu pot admite niciun derapaj - rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justiției, iar ingerințele rău intenționate ne pot costa pe toți - pe cetățenii Republicii Moldova - prea mult”, a precizat Maia Sandu.

Ea a explicat că a decis să își asume răspunderea pentru proiectul de modificare a Legii Procuraturii în condițiile în care reformele realizate până acum nu și-au atins obiectivele. 

„Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiției, le-am văzut cu toții. Am avut și o sumedenie de procurori aleși prin mecanisme serioase. Au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiția de tentative de capturare – Consiliul Superior al Procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională.

Și totuși efectul acestor intervenții s-a lăsat așteptat - bunele intenții nu au produs rezultat, fiind neutralizate de înțelegeri politice ascunse.

Funcția de procuror a fost tranzacționată pe sub masă între partide, iar atunci când procurorul comitea abuzuri, nimeni dintre politicieni nu-și asuma răspunderea pentru ele. Politicienii arătau cu degetul unul la altul și se acopereau cu declarații despre falsa independență a procurorului.

Eu am decis să procedez altfel. Îmi asum răspunderea politică pentru procesul de identificare a candidaților la funcția de procuror general. Voi identifica și verifica personal oameni onești, curajoși și bine intenționați și îi voi propune Consiliului Superior al Procurorilor.

În acest sens, mă încurajează poziția Comisiei de la Veneția, exprimată în alte situații similare, potrivit căreia selectarea Procurorului General trebuie să se facă astfel încât să obțină încrederea publicului, iar selectarea Procurorului General cu implicarea puterii executive și legislative ar oferi mai multă legitimitate democratică acestei proceduri”, a declarat premierul Maia Sandu.

La finalul ședinței din Parlament, premierul Maia Sandu s-a întâlnit cu manifestanții adunați pentru a susține actualul Executiv.

„Vă mulțumi tare mult că ați venit să ne susțineți aici. Lupta noastră nu e atât de ușoară. Acum când vine momentul adevărului, se pare că s-au speriat. Ei nouă ne vorbesc despre standarde europene.

Ceea ce au spus sunt niște falsuri. Noi avem dreptate. E complicat, este riscă să cadă acest Guvern, dar trebuie să luptăm” a spus Maia Sandu.

„- Spre anticipate merge? – Așa se pare. Noi am făcut pasul care l-am considerat corect. – De ce s-a întâmplat așa? – Pentru că altfel nu s-a putut. Sunt mult prea importante calitățile omului care va fi în procuratură. Acest Guvern a fost apreciat de către partenerii de dezvoltare”, a declarat Maia Sandu în fața jurnaliștilor.

 

 
Loading...