Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Premiul Nobel pentru Literatură, acordat scriitoarei de origine canadiană Alice Munro

Premiul Nobel pentru Literatură, acordat scriitoarei de origine canadiană Alice Munro

Premiul Nobel pentru Literatură a fost decernat, joi, de către Academia regală suedeză din Stockholm, scriitoarei de origine canadiană Alice Munro, un ”maestru al prozei scurte contemporane”.

Premiul Nobel pentru literatură 2012 a fost acordat autorului chinez Mo Yan, considerat a fi răspunsul Chinei pentru Franz Kafka sau Joseph Keller. Acesta a fost ales de comitetul Nobel dintr-un total de peste 210 scriitori eligibili pentru câştigarea celui mai râvnit premiu în literatură.

În perioada 1901-2012 au fost acordat 105 astfel de premii Nobel, 12 dintre laureați fiind femei. Cel mai tânăr laureat al acestui Premiu Nobel a avut 42 de ani, fiind vorba despre Rudyard Kipling, premiat pentru ”Cartea Junglei”. De cealaltă parte, Doris Lessing este cea mai în vârstă persoană laureată cu premiul Nobel pentru Literatură, fiind decorată în 2007.
Sezonul Nobel pe 2013 a debutat luni, când cercetătorii James E. Rothman, Randy W. Schekman şi Thomas C. Südhof au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină, pentru descoperirea sistemului care reglează traficul intracelular, un sistem major de transport din interiorul celulelor vii. Marţi, cercetătorul belgian François Englert şi cercetătorul britanic Peter W. Higgs au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru fizică pe 2013, iar miercuri au fost anunţate numele câştigătorilor premiului Nobel pentru chimie - cercetătorii Martin Karplus, Michael Levitt şi Arieh Warshel - care au fost recompensaţi pentru dezvoltarea modelelor multiscalare aplicabile în cazul sistemelor chimice complexe.

Decernarea premiului Nobel pentru Pace va avea loc vineri.

Citeşte mai multe despre:   Premiul Nobel