Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Presa bulgară: Principalul suspect în atacul de la Burgas ar putea fi belgian

Presa bulgară: Principalul suspect în atacul de la Burgas ar putea fi belgian

Principalul suspect în atacul de la Burgas ar putea fi de origine belgiană, a dezvăluit miercuri presa belgiană, în urma unei investigații interne.

Pe de altă parte, mai multe agenţii de ştiri citează site-ul Besove din Burgas, conform căruia autopsia cadavrului presupusului autor arată că acesta ar fi fost retardat, scrie Novinite. Același site confirmă o achentă anterioară potrivit căreia bărbatul ar fi fost folosit drept momeală și că bomba ar fi fost detonată de adevăratul terorist, de la distanță.

Alte ipoteze privind presupusul terorist dezvăluiau faptul că acesta se numea Mahdi Ghezali și a fost deținut la închisoarea americană Guantanamo Bay între 2002 și 2004. De asemenea, el ar fi făcut parte din divizia bulgară a grupării Hezbollah.

Conform legiștilor, presupusul autor al atentatului sinucigaș avea între 25 și 30 de ani. El a intrat în Bulgaria prin România, era însoțit de o femeie și vorbea destul de bine limba rusă.

Citeşte mai multe despre:   atentat,   aeroport
 
 
 
Loading...