Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Președintele american Barack Obama promite un sistem de imigraţie mai just şi mai echitabil

Președintele american Barack Obama promite un sistem de imigraţie mai just şi mai echitabil

Un articol de: B1 TV - 22 Noi 2014, 15:12
Externe

Preşedintele american, Barack Obama, a promis un sistem de imigraţie mai just şi mai echitabil. Acesta a precizat că: "nu voi sta cu mâinile în sân, voi face ceea ce sunt autorizat să fac. Nu am ridicat Statuia Libertății cu spatele la lume. Lumina ei strălucitoare este ca un far pentru întreaga planetă". Barack Obama a ţinut un discurs fulminant despre seria de măsuri legate de cei peste 5 milioane de imigranţi ilegali ameninţaţi cu expulzarea.

 "Sistemul nostru legat de imigranţi a fost distrus foarte mult timp şi toată lumea ştie acest lucru. Ca americani, credem în corectitudine, în ideea că, dacă acţionăm după reguli, reuşim. Dar, adesea, oferta pentru imigranţi a fost complet nedreaptă. Au existat familii care au încercat să vină în America în mod legal, însă au fost separate şi au rămas aşa ani în şir", a spus Obama.

Liderul de la Casa Albă a precizat că o amnistie în masă ar fi incorectă, pentru că ar fi imposibil şi contrar caracterului american să fie iniţiate expulzări masive.

Una dintre măsurile anunţate de Obama prevede că imigranţii ilegali care locuiesc mai mult de cinci ani în Statele Unite şi au un copil american sau au un statut de rezident permanent vor putea obţine un permis de muncă pe termen de trei ani.

O astfel de măsură i-ar viza pe jumătate din cei 11 milioane de imigranţi ilegali care trăiesc în Statele Unite. Cei mai mulţi sunt originari din Mexic şi America Centrală.

Pe fondul unei pasivităţi manifestate de Congres în acest caz, preşedintele american a declarat că "autoritatea legală" pe care i-o conferă funcţia îi permite să facă sistemul de imigraţie american "mai echitabil".

"Acest lucru ne face mai puternici şi dinamici, ne dă şi mai multe speranţe, suntem o naţiune de imigranţi şi suntem în mod constant înlocuiţi de oameni care muncesc din greu şi care cred în visul american, iar asta este un uriaş avantaj faţă de celelalte ţări. Ne face să fim antreprenori", a spus liderul american.

Declaraţiile preşedintelui Barack Obama i-au înfuriat la culme pe adversarii săi republicani, care au calificat proiectul drept unul anticonstituţional.

Obama i-a acuzat pe republicanii că blochează un proiect de lege în Congres.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   Casa Alba
 
 
 
Loading...