Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Președintele american spune că SUA e hotărâtă să recâștige încrederea Europei. Joe Biden: „Cred în sistemul global” / „Suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitoarea direcție a lumii”

Președintele american spune că SUA e hotărâtă să recâștige încrederea Europei. Joe Biden: „Cred în sistemul global” / „Suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitoarea direcție a lumii”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 19 Feb 2021, 23:07
Președintele american spune că SUA e hotărâtă să recâștige încrederea Europei. Joe Biden: „Cred în sistemul global” / „Suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitoarea direcție a lumii” foto: Hepta.ro / Bestimage / WALTER / BESTIMAGE Externe

În prima sa apariție de anvergură pe scena globală, președintele Joe Biden a făcut apel la omologii săi să demonstreze împreună că „democrațiile încă pot livra”, context în care a subliniat că noua administrație a SUA este gata să întoarcă rapid pagina abordării de tip „America First” a lui Donald Trump, potrivit Euronews.

Joe Biden, cel de-al 46-lea președinte american, pune că SUA este hotărâtă să recâștige încrederea Europei

 

Într-o alocuțiune virtuală susținută vineri în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, președintele SUA a declarat că este un moment critic pentru democrațiile lumii „să demonstreze că modelul nostru nu este o relicvă a istoriei noastre”.

„Suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitoarea direcție a lumii noastre”, a declarat Joe Biden, într-un discurs pe care l-a susținut după ce a luat parte la prima sa întâlnire în calitate de președinte al SUA cu omologii săi din Grupul celor Șapte (G7) economii majore.

Această dezbatere se dă „între cei care susțin că – având în vedere provocările cu care ne confruntăm, de la a patra revoluție industrială, până la o pandemie globală – autocrația este cea mai bună cale de urmat, și cei care înțeleg că democrația este esențială pentru a răspunde acestor provocări”, a adăugat liderul american.

Președintele Joe Biden s-a angajat să repare relația dintre SUA și Europa. Totodată, el a anunțat că a oprit planul administrației Trump privind retragerea de trupe americane din Germania și limitarea numărului de forțe care pot fi stabilite acolo.

„Știu că ultimii ani ne-au tensionat și ne-au pus la încercare relația transatlantică, dar Statele Unite sunt hotărâte, hotărâte să se angajeze din nou în Europa, să se consulte cu dumneavoastră, să recâștige poziția noastră de încredere și de conducere”, a adăugat președintele SUA.

Totodată, Joe Biden a vorbit și despre provocările economice și de securitate pe care le ridică Rusia și China.

Joe Biden a subliniat că SUA și aliații să transatlantici din Europa și Asia „trebuie să se pregătească împreună pentru o competiție strategică pe termen lung cu China”, element pe care l-a plasat printre „cele mai importante eforturi” pe care le vor întreprinde națiunile.

Liderul american susține că această competiție cu China va fi una „dură”, însă a adăugat că salută acest aspect. „Pentru că eu cred în sistemul global, (n.r. – pe care) Europa și Statele Unite împreună, alături de aliații noștri din Indo-Pacific, au muncit atât de mult să îl construiască în ultimii 70 de ani”, a mai spus cel de-al 46-lea președinte al SUA.Mărturia fratelui unei victime de la Onești, despre intervenția Poliției: De la început m-au luat cu minciuni. Au zis că ...

De asemenea, președintele american a spus că a rezolva problema reprezentată de „nesăbuința rusă și pirateria în rețelele de calculatoare din Statele Unite și din lume a devenit critică pentru protejarea securității noastre colective”.

Președintele SUA spune despre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, că dorește să submineze parteneriatul transatlantic dintre Statele Unite și Europa, precum și să amenințe NATO.

„Nu este vorba despre a stârni estul împotriva Occidentului. Nu vorba că ne dorim conflict. Vrem un viitor în care toate națiunile să își poată determina în mod liber propria cale fără amenințarea cu violența sau constrângerea”, a explicat Joe Biden, președintele SUA.

Citeşte mai multe despre:   Joe Biden,   SUA,   Europa