Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Președintele Kazahstanului și-a numit fiica vicepremier

Președintele Kazahstanului și-a numit fiica vicepremier

Un articol de: -
Foto: theiranproject.com Externe

Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a numit-o pe fiica sa, Dariga, în funcția de vicepremier, decizie care o apropie și mai mult de o eventuală succesiune la conducerea statului, informează AFP, citată Agerpres.

Dariga Nazarbaeva, în vârstă de 52 de ani, a mai fost deputat și vicepreședinte al parlamentului. Numirea sa are loc după ce, în aprilie,  tatăl său, acum ajuns la 75 de ani, a obținut un nou mandat de cinci ani.

În 2007, ea a căzut în dizgrație după ce soțul ei de atunci, Rakhat Aliev, a fost investigat, fiind suspectat de răpirea și uciderea a doi bancheri. Dariga a fost nevoită atunci să se retragă din viața politică și a preluat conducerea fondului caritabil al tatălui ei. În 2012, aceasta a revenit în parlament.

Între timp, Aliev, care a fost director adjunct al serviciului de securitate internă și ambasador la Viena, a fost acuzat și de tentativă de lovitură de stat. Autoritățile nu au reușit să obțină extrădarea lui, iar în martie a murit într-o închisoare din Austria.

Citeşte mai multe despre:   Kazahstan,   vicepremier
 
 
 
Loading...