Preşedintele Trump NEAGĂ că i-a cerut lui Comey să renunţe la investigaţia care-l viza pe Michael Flynn: „Următoarea întrebare!”
Președintele Donald Trump a negat joi că ar fi încercat să intervină în investigația FBI care vizează implicarea Moscovei în alegerile prezidențiale din noiembrie. "Într-un moment sau altul, i-ați cerut în vreun fel directorului FBI, James Comey, să închidă sau să încetinească o anchetă referitoare la Michael Flynn și...?", l-a întrebat un jurnalist pe Donald Trump, într-o conferință de presă susținută la Casa Albă cu omologul său columbian, Juan Manuel Santos.
"Nu, nu. Următoarea întrebare?", l-a întrerupt pe ziarist președintele american, conform Agerpres.
Președintele a precizat că respectă numirea procurorului special, fostul director FBI, Robert Mueller, ales special pentru această investigație, dar consideră că desemnarea acestuia este o „vânătoare de vrăjitoare” și abate atenția de la alte probleme.