Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Prima femeie în funcţia de vicepreşedinte al Guatemalei, condamnată la 15 ani de închisoare

Prima femeie în funcţia de vicepreşedinte al Guatemalei, condamnată la 15 ani de închisoare

Un articol de: B1.ro - 10 Oct 2018, 10:17
Prima femeie în funcţia de vicepreşedinte al Guatemalei, condamnată la 15 ani de închisoare Externe

Roxana Baldetti, vicepreşedintele al statului Guatemala între 2012 şi 2015, a fost condamnată, marţi, la 15 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie. Condamnarea vine într-un dosar care vizează un important contract de depoluare a unui lac din apropierea capitalei, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Concret, Baldetti este acuzată că a "a participat şi a condus reţeaua infracţională" pentru "a escroca statul Guatemala", fiind condamnată pentru asociere în scop infracţional, trafic de influenţă şi corupţie, a declarat judecătorul Pablo Xitumul, care a pronunţat sentinţa la capătul a patru luni de proces. 

În acest dosar au mai fost condamnate şi alte 9 persoane la pedepse cuprinse între 3 şi 15 ani. Toţi aceştia sunt fie funcţionari ai statului, fie şefi de companii.

Toţi aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru deturnarea a circa 2,5 milioane de euro din cele 18 milioane destinate depoluării lacului Amatitlan, situat la 20 km sud de Capitală.

Roxana Baldetti a fost prima femeie vicepreşedinte din Guatemala. Acesta a ocupat a doua poziţie în stat în mandatul preşedintelui Otto Perez. 

Amândoi se află sub arest preventiv încă din 2015 după ce au fost constrânşi să demisioneze din funcţii. Ei sunt suspectaţi că au fost personajele principale ale unei uriaşe reţele de corupţie, "la Linea", prin care primeau mită de la şefi de companii în schimbul neplăţii de către aceştia a taxelor datorate pentru importuri. 
 

Citeşte mai multe despre:   Guatemala