Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Prima hartă computerizată a creierului oferă speranţe în vindecarea bolilor

Prima hartă computerizată a creierului oferă speranţe în vindecarea bolilor

Prima hartă computerizată a creierului a fost realizată, oferind speranţe în domeniul medical, pentru vindecarea bolilor, scrie Daily Mail. Cercetătorii au realizat investigaţii timp de patru ani pentru realizarea hărţii, timp în care au pus cap la cap ţesuturile creierului, incluzând milioane de gene.

Fiecare detaliu a fost încărcat în computer pentru a oferi direcţii exacte de la un punct al creierului la altul. În acest fel, se aşteaptă ca medicii să folosească harta perntru a înţelege mai bine cum funcţionează creierul şi pentru a ajuta la noi descoperiri privind tratamentul bolilor umane.

Cercetătorii susţin că harta îi poate ajuta să descopere noi indicia cu privire la boli precum Alzheimer, autism sau alte afecţiuni ale sănătăţii mentale.



“Până în prezent, nu a fost realizată nicio hartă atat de detaliată. Pentru prima dată, am generat o hartă a creierului, care include chestiuni de biochimie”, a spus Allan Jones, de la Institutul de Ştiinţă a Creierului Allen.

Oamenii de ştiinţă au făcut eforturi intense de-a lungul anilor pentru a lega simptomele bolilor pe care le sutdiază, la biochimia genelor care ar fi responsabile pentru ele.

Proiectul a fost deja văzut de 4.000 de cercetători, care folosesc harta pentru a studia creierul.

 
 
 
Loading...