Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 livrate prin platforma COVAX a ajuns în Republica Moldova

Primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 livrate prin platforma COVAX a ajuns în Republica Moldova

Un articol de: George Lupu - 05 Mar 2021, 11:30
Primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 livrate prin platforma COVAX a ajuns în Republica Moldova foto simbol: Hepta.ro / foto: Hepta.ro / DPA Images / Allison Dinner Externe

Primul lot de vaccinuri gratuite împotriva COVID-19 livrate prin intermediul platformei globale COVAX a ajuns joi seara în Republica Moldova.   "Cele 14.400 de doze de vaccin AstraZeneca ne vor ajuta să continuăm imunizarea personalului medical şi să reducem rata de răspândire a virusului.

În continuare, facem tot ce ne stă în puteri pentru ca cetăţenii moldoveni să beneficieze gratuit şi cât mai repede de mai multe tipuri de vaccin împotriva COVID-19', a spus Maia Sandu în cadrul evenimentului de recepţionare a lotului, potrivit Agerpres.

Republica Moldova a devenit, astfel, prima țară care folosește acest mecanism COVAX pentru achiziționarea vaccinurilor. Preşedintele Republicii Moldova a mulţumit, în cadrul discursului său, celor care au făcut posibilă iniţiativa COVAX.

"Suntem recunoscători tuturor statelor şi organizaţiilor care susţin financiar aceasta platformă globală - Germania şi alte state membre ale UE, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Canada, Comisia Europeană, Japonia şi altele - pentru solidaritatea de care dau dovadă în aceste vremuri grele pentru toţi. Mulţumim Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF pentru efortul de a distribui echitabil vaccinurile', a spus Maia Sandu.

Prezent la eveniment, Ambasadorul UE la Chişinău, Peter Michalko, a declarat ca Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19 şi a subliniat că accesul echitabil şi corect la vaccin este un element-cheie pentru a pune capăt pandemiei.

"Acesta este un sprijin important pentru continuarea vaccinării, iar UE a fost şi va continua să fie un partener de încredere pentru Republica Moldova în acest proces', a declarat Peter Michalko.

La rândul său, ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Dereck J. Hogan, a declarat că SUA susţin livrarea vaccinurilor sigure şi eficiente pentru cetăţenii Republicii Moldova expuşi riscului, inclusiv pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii, aflaţi în prima linie în lupta împotriva pandemiei. "Aceste vaccinuri sunt esenţiale pentru controlul pandemiei de COVID-19 şi pentru a oferi speranţa că vor fi zile mai bune şi mai fericite', a spus Dereck J. Hogan.

Citeşte mai multe despre:   Republica Moldova,   Maia Sandu