SCANDAL MONSTRU pe scena politică din Cehia! Premierul, acuzat de fraude cu fonduri europene. Procurorul general ia în calcul o posibilă inculpare a lui Babis
Scandal pe scena politică din Cehia. Procurorul General ia în calcul o posibilă inculpare a premierului Andrej Babis, acuzat de fraude cu fonduri europene.
Scandalul a izbucnit după publicarea unui raport al Uniunii Europene care arată că afacerile prim-ministrului au beneficiat în mod fraudulos de subvenţii europene, potrivit Agerpres.
‘Ceea ce este scris (în raport) este grav şi ar putea forma temeiul unei suspiciuni de culpă penală’, a declarat duminică procurorul-şef al Cehiei, Pavel Zeman.
Premierul Babis are afaceri în mai mulote domenii. Concernul fondat de acesta – Agrofert – are interese în agricultură, industria alimentară, industria chimică şi media.
Agrofert a fost plasat, în 2017, într-un fond fiduciar, dar opozații premierului spun că acesta coordonează totul din spate. Mai mult, raportul UE spune că Babis s-ar afla în conflict de interese.
Prin urmare, Bruxellesul cere acum rambursarea a până la 17,4 milioane de euro acordate unor companii din cadrul Agrofert.