Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Putin a dezvăluit rolul jucat de BUNICUL său în URSS. Acesta a fost un apropiat al lui Stalin

Putin a dezvăluit rolul jucat de BUNICUL său în URSS. Acesta a fost un apropiat al lui Stalin

Un articol de: - 12 Mar 2018, 12:01
Foto: The Independent Externe

Președintele rus Vladimir Putin a mărturisit că bunicul său, din partea tatălui, a lucrat ca bucătar atât pentru Vladimir Lenin, cât și pentru Iosif Stalin.

Putin a făcut declarația într-un film documentar postat duminică pe internet.

În documentarul de două ore, intitulat "Putin", preşedintele a declarat că Spiridon Putin a fost un membru apreciat al staff-ului lui Stalin, scrie Românialiberă.ro. Liderul sovietic din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, care a murit în 1953, a efectuat ample epurări în timpul celor circa trei decenii la putere.

"El a fost bucătarul lui Lenin, şi apoi al lui Stalin, la o dacea (vilă, n.r.) din zona Moscovei", a declarat președintele rus.

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Putin
 
 
 
Loading...