Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Putin: Dispariţia URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut

Putin: Dispariţia URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut

Într-o întrunire pe care a avut-o la Kremlin cu veterani de război și pensionari, premierul rus Vladimir Putin și-a exprimat regretul pentru  destrămarea URSS,informează Mediafax.

După propriile declarații, URSS era ”marea Rusie” iar dispația uniunii a fost ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.

Mihail Gorbaciov a renunțat la putere pe 21 decembrie 1991, cu o zi înainte de semnarea unei noi uniuni, prevăzută cu Belarus şi Kazahstan.  

”Nu am avut în istoria ţării decât două momente la fel de grave, când puterea supremă a renunţat la prerogativele sale şi la responsabilitatea a ceea ce se întâmpla în ţară: ţarul - a plecat şi imediat au început aceste evenimente oribile, sângeroase - şi 1991", a continuat Putin.

Putin s-a referit astfel la momentul martie 1917 când Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat în preajma Revoluţiei bolşevice şi a războiului civil, respectiv la pasul făcut de Gorbaciov în 1991.

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Putin