Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Vladimir Putin propune un referendum pentru reviziurea Constituției pentru consolidarea puterii Parlamentului (VIDEO)

Vladimir Putin propune un referendum pentru reviziurea Constituției pentru consolidarea puterii Parlamentului (VIDEO)

Un articol de: Sebastian Pricop - 15 Ian 2020, 14:48
foto: Hepta.ro / Sputnik / Sergey Guneev Externe

Vladimir Putin a propus miercuri organizarea unui referendum pentru pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului. Cu toate acestea, Rusia va rămâne un sistem prezidențial pe modelul celui pe care îl conduce de două decenii, potrivit Reuters.

"Consider că este necesar de a supune votului cetăţenilor ţării toate amendamentele propuse la Constituţie", a afirmat Vladimir Putin în discursul său anual privind Starea Naţiunii.

Președintele Rusiei nu a prezentat însă și un calendar privind chemarea rușilor la consultări pentru revizuirea Constituției.

Principală măsură anunţată vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Potrivit şefului statului, modificările propuse la textul Constituţiei nu afectează principiile fundamentale ale acesteia, prin urmare, ele pot fi aprobate de parlament în cadrul procedurilor în vigoare prin adoptarea de legi constituţionale.

"Având în vedere că iniţiativele propuse vizează schimbări semnificative ale sistemului politic, ale ramurilor executivă, legislativă şi judiciară, consider că este necesar votul cetăţenilor cu privire la toate modificările ce ar putea fi aduse Constituţiei", a spus liderul rus, promiţând respectarea rezultatelor referendumului.

 

Potrivit lui Putin, aceasta este o schimbare "semnificativă" pentru care el consideră că Rusia este "matură:. Cele două Camere ale Parlamentului sunt dominate în prezent de forţele pro-Putin şi nu se opun niciodată dorinţelor Kremlinului.

Propunerile de reformă expuse de Putin vizează, de asemenea, consolidarea atribuţiilor guvernatorilor regionali, interzicerea membrilor guvernului şi judecătorilor să aibă permise de şedere în străinătate şi obligativitatea ca orice candidat la preşedinţie să fi trăit ultimii 25 de ani în Rusia.

Cu toate acestea, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform legislaţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial.

"Rusia trebuie să rămână o republică prezidenţială puternică, motiv pentru care preşedintele va păstra, desigur, dreptul de a stabili obiectivele şi priorităţile guvernului", a avertizat el.

Astfel, preşedintele îşi va păstra dreptul de a demite orice membru al guvernului, atribuţia de numi şefii tuturor structurilor de securitate şi îi va putea demite pe preşedinţii Curţilor Supremă şi Constituţională.

Fără să ofere precizări, Vladimir Putin a abordat şi problema modificării articolului care limitează numărul mandatelor prezidenţiale "la două mandate succesive".

Anterior, Putin a spus că nu este necesară adoptarea unei noi Constituţii în Rusia, dar a menţionat necesitatea introducerii unor amendamente la Legea fundamentală a ţării.

În cadrul conferinţei de presă anuale în decembrie, într-un comentariu la oportunitatea modificării Constituţiei, liderul rus a spus că termenul "consecutiv" ar putea fi eliminat în legătură cu mandatele prezidenţiale.

Declaraţiile sale intervin în timp ce observatorii încearcă să depisteze vreun indiciu despre cum ar putea evolua reforma sistemului politic în Rusia înainte de 2024 când actualul său mandat prezidenţial se încheie, iar Constituţia îi interzice să candideze din nou.
 

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Putin,   Rusia
 
Loading...