Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Raport ONU: Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial

Raport ONU: Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial

Un articol de: - 24 Noi 2014, 19:52
Raport ONU: Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial Externe
Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial, iar în prezent atinge o treime din cazurile înregistrate, trage un semnal de alarmă Biroul ONU de luptă împotriva drogurilor şi crimei organizate (ONUDC) în raportul pentru 2014, publicat luni, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Minorii reprezintă majoritatea victimelor în Africa şi Orientul Mijlociu, iar în anumite ţări ca India, Egipt, Angola sau Peru ei pot reprezenta până la 60% dintre victime, relevă ONUDC în acest raport pe care-l prezintă din doi în doi ani.

Copiii şi adolescenţii reprezentau doar 20% din cazurile cunoscute de trafic de persoane în perioada 2003-2006, aminteşte organizaţia.

La nivel mondial, 70% dintre victimele traficurilor sunt de sex feminin, faţă de 84% în urmă cu doi ani. Ponderea femeilor a scăut la 49%, de la 74% în 2004, dar cea a fetelor şi adolescentelor a crescut la 21% de la 10% cât era în urmă cu zece ani.

Majoritatea traficurilor de persoane au ca scop exploatarea sexuală (53% din cazuri), dar ponderea traficului în vederea muncii forţate este în creştere, atingând 40%, de la 32% în 2007, notează ONUDC.

Există disparităţi regionale importante, potrivit Biroului. În Europa şi Asia Centrală, exploatarea sexuală intervine în două treimi din cazuri, în timp ce în restul Asiei munca forţată este predominantă.

Anumite forme de trafic, ca cel cu "copii pentru lupta armată, mica delincvenţă sau cerşetoria forţată pot reprezenta o problemă semnaificativă în anumite locuri", se subliniază în document.