Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Raport: Sărăcia se accentuează în Japonia, iar clasa de mijloc dispare treptat

Raport: Sărăcia se accentuează în Japonia, iar clasa de mijloc dispare treptat

Un articol de: Andrei Ștefan - 04 Iul 2020, 23:27
Raport: Sărăcia se accentuează în Japonia, iar clasa de mijloc dispare treptat Externe

Potrivit unui raport al economistului Shigeto Nagai de la Oxford Economics, sărăcia se accentuează din ce în ce mai mult în Japonia, una dintre cele mai avansate țări, iar clasa de mijloc a țării se erodează încet.

„Clasa de mijloc dispare în Japonia, deși treptat. Un motor principal care determină distribuirea veniturilor a fost sistemul său de angajare pe viață”, a menționat Nagai pentru CNBC.

„În acest sistem relativ stabil, dar rigid, salariile cresc doar treptat. Companiile pun, de asemenea, un accent mai mare pe securitatea locului de muncă, mai degrabă decât pe compensarea îmbunătățirii pe termen scurt a performanței sau productivității companiei”, a mai precizat cercetătorul.

 

Rata sărăciei din Japonia este de 15,7%

 

Cei zece ani după începutul anilor 90 au fost denumiți „deceniul pierdut al Japoniei”, perioada fiind marcată de stagnare economică și deflație, după perioada de boom înregistrată în anii anteriori.

Conform celor mai recente cifre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, rata sărăciei din Japonia este de 15,7%, făcându-se referire la persoanele al căror venit pe gospodărie este mai mic decât jumătate din media întregii populații.

De asemenea, de ani buni, companiile japoneze au transformat lucrătorii obișnuiți în lucrători cu program redus, încă de la începutul anilor 2000, când companiile au încercat să reziste concurenței cu economii în creștere cum ar fi China, unde costurile cu forța de muncă sunt mai mici, a punctat economistul.

 A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

Japonia își propune să dezvolte un vaccin pentru COVID-19 până în iunie 2021

 

În contextul în care toată lumea așteaptă cu nerăbdare dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, Japonia vrea să realizeze unul până în luna iunie a anului 2021, după cum a declarat ministrul japonez al Sănătății, Katsunobu Kato.

„Vom securiza unitățile de producție în paralel cu dezvoltarea rapidă a vaccinurilor”, a declarat reporterilor ministrul japonez al Sănătății, Katsunobu Kato, în timp ce a prezentat planurile de a da în folosință vaccinurile împotriva coronavirusului până la sfârșitul primei jumătăți a anului 2021.

De obicei, planurile pentru producția efectivă de vaccinuri sunt stabilite numai după finalizarea cu succes a dezvoltării acestuia.

În acest sens, guvernul japonez a alocat 146 miliarde de yeni (1.34 miliarde de dolari) pentru producția și distribuția de vaccinuri în cel de-al doilea buget suplimentar aprobat luna trecută de cabinetul prim-ministrului Shinzo Abe.

 

Japonia, parteneriat cu România în contextul COVID-19


La jumătatea lunii iunie, Japonia a donat României 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), pentru un test clinic legat de tratamentul împotriva COVID-19. Donația a fost realizată în urma unor demersuri pe care le-au realizat Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Sănătății. De asemenea, donația face parte dintr-un program umanitar în valoare de un milion de dolari desfăşurat de Guvernul Japoniei. În cadrul acestui program, medicamentul va fi distribuit gratuit în 38 de ţări solicitante.

„Donaţia, realizată în urma demersurilor efectuate de MAE pe cale diplomatică și de către Ministerul Sănătății, face parte dintr-un program umanitar în valoare de 1 milion USD desfăşurat de Guvernul Japoniei, în cadrul căruia medicamentul va fi distribuit cu titlu gratuit în 38 de ţări solicitante (dintre cele peste 70 de ţări care şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în acest studiu clinic). Expedierea medicamentului s-a realizat prin bunele oficii ale Oficiului Naţiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS). Cele 12.200 de tablete alocate României reprezintă tratamentul pentru 100 de pacienţi suferinzi de COVID-19”, se mai arată în comunicatul oficial de presă al MAE.

Citeşte mai multe despre:   Japonia