Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe RĂZBOI TOTAL! DONALD TRUMP va răspunde atacului chimic din SIRIA în maximum 48 de ore: "Nimic nu este exclus"

RĂZBOI TOTAL! DONALD TRUMP va răspunde atacului chimic din SIRIA în maximum 48 de ore: "Nimic nu este exclus"

Un articol de: - 10 Apr 2018, 08:10
Externe

Răspunsul Statelor Unite la atacul cu arme chimice din Siria va fi decis în următoarele 24-48 de ore, a declarat preşedintele american Donald Trump, potrivit site-ului televiziunii CNBC.

"Condamnăm atacul odios asupra unor sirieni nevinovaţi, comis cu arme chimice groaznice. A fost un atac atroce, a fost oribil. Nu vezi de multe ori astfel de lucruri şi imaginile pe care le-au transmis televiziunile din întreaga lume. Analizăm extrem de atent această situaţie, ne întâlnim cu liderii armatei şi vom lua câteva decizii importante în următoarele 24-48 de ore. Suntem foarte îngrijoraţi că o astfel de situaţie se poate întâmpla, este despre umanitate. Vorbim despre umanitate şi nu putem permite astfel de lucruri. Vom analiza acest act barbar şi vom studia ce se întâmplă acolo. Încercăm să infiltrăm oameni ... după cum ştiţi, zona este înconjurată şi este foarte greu de pătruns. Dacă sunt nevinovaţi (n.a. - regimul sirian condus de către Bashar al-Assad), de ce nu permit accesul pentru oamenii care vor să verifice faptele? După cum ştiţi, pretind că nu au desfăşurat niciun atac. Dacă este vorba despre Rusia, despre Siria, despre Iran, dacă sunt toate la un loc, ne vom da seama şi vom afla răspunsurile destul de curând", a spus Trump, în cadrul unui discurs susținut luni la Casa Albă.

Întrebat de reporteri despre opţiunea militară în Siria, Donald Trump a răspuns că "nimic nu este exclus".

Duminică, Donald Trump a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin şi regimul iranian poartă o responsabilitate pentru uciderea unor civili nevinovaţi, întrucât susţin regimul Bashar al-Assad.

"Multe victime, inclusiv femei şi copii, în urma unui atac chimic necugetate în Siria. Zona în care se petrec atrocităţile a fost închisă şi înconjurată de armata siriană, astfel că este complet inaccesibilă pentru lumea exterioară. Preşedintele Putin, Rusia şi Iranul sunt responsabile pentru sprijinirea animalului Assad. Un mare preţ va fi plătit. Deschideţi imediat zona pentru accesul asistenţei medicale şi pentru verificări! Un alt dezastru umanitar comis fără niciun motiv. Bolnav! Dacă preşedintele Obama ar fi depăşit aşa-zisa linie roşie declarată, dezastrul sirian s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă! Animalul Assad ar fi fost istorie!", a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter.

Citeşte mai multe despre:   Siria,   Donald Trump,   SUA