Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Risc de război nuclear între Rusia și Statele Unite: Ultimul lider sovietic, avertisment sumbru după ruperea tratatului privind controlul armelor

Risc de război nuclear între Rusia și Statele Unite: Ultimul lider sovietic, avertisment sumbru după ruperea tratatului privind controlul armelor

Un articol de: B1.ro - 26 Oct 2018, 17:08
Externe

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a condamnat decizia Statelor Unite de a rupe Tratatul INF privind controlul armelor încheiat de acesta în 1987 cu președintele american Ronald Reagan.
Fostul lider sovietic susține că ruperea acestui acord va duce la o nouă cursă a înarmării între Statele Unite și Rusia, iar acest lucru va crește riscul unui conflict nuclear, conform Reuters, citat de Digi24.

Într-un editorial în New York Times, Gorbaciov susţine că decizia SUA reprezintă o "ameninţare teribilă pentru pace" şi că încă speră că aceasta ar putea fi schimbată prin negocieri.

Dacă SUA se vor retrage în final din tratat, Gorbaciov a spus că speră că aliaţii americani vor refuza să fie ceea ce el a numit platforme de lansare pentru rachetele americane, pe care Trump a declarat că SUA le va dezvolta.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că ţările europene care acceptă amplasarea de rachete strategice americane pe teritoriul lor „vor trebui să înţeleagă că se găsesc pe un teritoriu sub ameninţarea unei eventuale riposte”.

Donald Trump a invocat  o presupusa încălcare a tratatului de către Rusia ca motiv pentru a-l abandona, acuzaţie pe care Moscova o neagă. Rusia, la rândul său, acuză Washingtonul de încălcarea pactului.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Statele Unite,   Donald Trump
 
 
 
Loading...