Record negativ de decese în SUA din cauza pandemiei de coronavirus. Au fost înregistrate peste 2.500 de decese în ultimele 24 de ore
În Statele Unite ale Americii au fost raportate peste 2.500 de decese din cauza infecției cu Covid-19, în ultimele 24 de ore, potrivit Universității Johns Hopkins. Este cea mai mare valoare din ultimele șase luni.
SUA a depășit pragul de 270.000 de decese
Epidemia de COVID-19 a provocat 276.976 de decese în Statele Unite, după ce în ultimele 24 de ore s-a înregistrat unul din cele mai ridicate bilanţuri, conform datelor furnizate miercuri de Universitatea Johns Hopkins, transmis miercuri agenția de știri AFP.
De luni până marți, pe teritoriul SUA s-au înregistrat 2.562 de decese provocate de COVID-19, reprezentând cel mai ridicat bilanţ zilnic înregistrat până acum la nivel global de la începutul pandemiei.
Ultima dată când numărul morţilor cotidiene l-a depăşit pe cel înregistrat marţi, a fost la sfârşitul lui aprilie, în punctul de maxim al primului val al pandemiei, care în realitate nu s-a diminuat în ţară.
Numărul persoanelor spitalizate a atins 99.000 marţi, un record de la începutul pandemiei, potrivit Covid Tracking Project.
Pragul de 2.000 de decese într-o zi, care era frecvent depăşit în primăvară, a fost atins de mai multe ori în ultimele două săptămâni.
Ce spun experții despre bilanțul sumbru din Statele Unite
Situaţia este extrem de îngrijorătoare în mai multe state din Midwest, ca Indiana sau Dakota de Sud.
La câteva zile după sărbătoarea de Ziua Recunoştinţei, experţii se tem că voiajul întreprins de milioane de americani pentru a marca această mare sărbătoare familială împreună cu cei apropiaţi va provoca ”un val care se va adăuga valului actual”, potrivit cuvintelor imunologului Anthony Fauci, personalitate ştiinţifică foarte respectată în SUA.
Numărul de noi cazuri de infecție cu Covid-19 se menţine pentru moment la un nivel similar - foarte ridicat - celui înregistrat în ultimele săptămâni. Peste 2.000 de cazuri de infectare au fost confirmate în ultimele 24 de ore, numărul total al pacienților diagnosticați cu coronavirus ajungând la 14.108.490.
SUA se așteaptă să înceapă vaccinările anti-COVID în cursul acestei luni,