Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Copiii refugiaților sirieni crează mari probleme în Turcia: Cum se luptă sistemul de învățământ să îi integreze

Copiii refugiaților sirieni crează mari probleme în Turcia: Cum se luptă sistemul de învățământ să îi integreze

Un articol de: Sebastian Pricop - 19 Noi 2019, 17:25
Foto: Hepta Externe

Numărul uriaș de refugiați din Siria prezenți în Turcia crează o presiune puternică privind integrarea acestora! Acest lucru, mai ales, având în vedere că aproape o treime (1,7 milioane) dintre cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni înregistraţi în acest moment oficial în Turcia sunt copii.

Dintre aceștia aproximativ 500.000 primesc sprijin pentru a fi integraţi sistemului naţional de învăţământ din această ţară, în cadrul programului PIKTE - Promoting the Integration of Syrian Children into the Turkish Education System (Promovarea Integrării Copiilor Sirieni în Sistemul de Educaţie din Turcia), conform datelor furnizate de către Direcţia Generală pentru Managementul Migraţiei (Directorate General for Migration Management - DGMM) din Turcia în luna octombrie 2019, scrie Agerpres.

Acest program este derulat din 2015 sub umbrela Instrumentului UE pentru Refugiaţii din Turcia pe baza unui acord încheiat între autorităţile de la Bruxelles şi cele de la Ankara, în contextul în care sectorul educaţiei a fost considerat ca fiind unul prioritar din punctul de vedere al procesului mai amplu de integrare a noilor veniţi în societatea turcă. 

Astfel, dacă iniţial au fost construite 300 de centre temporare de educaţie în această ţară, în contextul în care autorităţile au crezut că situaţia numeroşilor refugiaţi avea să fie una temporară, în anul 2015 a devenit clar că această situaţie urma de fapt să se permanentizeze, autorităţile turce fiind nevoite ca, împreună cu partenerii lor europeni, să caute să adopte noi soluţii pe termen lung. Prin urmare, în prezent, numărul acestor centre educaţionale temporare a fost redus la 25, majoritatea copiilor sirieni fiind între timp transferaţi în şcolile obişnuite din sistemul de învăţământ din Turcia, conform declaraţiei făcute de către coordonatoarea proiectului PIKTE, Pinar Özel, cu ocazia unei vizite la o şcoală de cartier din Istanbul, organizată de Delegaţia Uniunii Europene în Turcia pentru jurnalişti din statele membre.

Procesul prin care aceşti copii proveniţi din familiile de refugiaţi au fost transferaţi în sistemul de învăţământ public nu a fost însă deloc unul uşor, a explicat Pinar Özel, scop în care au fost gândite mai multe măsuri de gestionare a situaţiei. Prima şi probabil cea mai importantă dintre aceste măsuri obligatorii care au fost luate pentru ca aducerea copiilor sirieni în şcolile normale din Turcia să fie posibilă a fost lărgirea infrastructurii existente. Au fost construite nu mai puţin de 180 de şcoli noi şi extinse altele deja existente.

Următoarea măsură obligatorie a fost aceea de a angaja, pe lângă personalul didactic, care de asemenea a primit întăriri majore, mai mult personal auxiliar suplimentar în centrele de învăţământ. De exemplu, în pofida lărgirii şcolilor şi a construcţiei de şcoli noi, clasele de elevi au devenit oricum mai aglomerate, fiind nevoie de personal suplimentar care să asigure curăţenia în şcoli.
De asemenea, datorită faptului că, în unele unităţi de învăţământ numărul copiilor sirieni a ajuns chiar să-l depăşească pe cel al copiilor turci, ceea ce a condus la o creştere a tensiunii în şcoli şi a riscului unor incidente neplăcute, a fost nevoie ca şcolile să angajeze şi personal suplimentar de securitate.

Sistemul de învăţământ turcesc prevede deja obligativitatea şcolilor de a le asigura consiliere psihologică copiilor care dovedesc anumite probleme de comportament, probleme la care copiii refugiaţilor sirieni sunt de multe ori predispuşi ca urmare a traumelor suferite în dificila călătorie pe care aceştia au făcut-o alături de părinţii lor pentru a ajunge în Turcia, dar a fost nevoie totuşi de angajarea de personal suplimentar şi în acest sens.

Citeşte mai multe despre:   siria,   Turcia
 
Loading...