Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Regimul Maduro acuză: Susţinătorii lui Juan Guaidó au BĂGAT în priză toate electrocasnicele în ACELAȘI TIMP pentru a duce la PANA de curent

Regimul Maduro acuză: Susţinătorii lui Juan Guaidó au BĂGAT în priză toate electrocasnicele în ACELAȘI TIMP pentru a duce la PANA de curent

Un articol de: B1.ro - 14 Mar 2019, 18:22
Foto: Nicolás Maduro (sursa: Twitter / Nicolás Maduro) Externe

Autorităţile venezuelene au anunţat că a fost rezolvată pana de curent care ar fi fost cauzată de un "atac cibernetic", acuzându-i în acelaiși timp pe susţinătorii lui Juan Guaidó că ar fi responsabili prin faptul că și-ar fi introdus în priză, în mod deliberat, toate aparatele electrice în acelaşi timp, relatează CNN.

Cu toate acestea, s-a făcut apel la populaţie să nu fie băgate în priză electrocasnicele şi nici să nu aprindă lumina. În plus, doar 80% din populaţia ţării ar avea din nou acces la apă potabilă.

"Ajutaţi-ne ca să vă ajutăm", a precizat ministrul venezuelean al Informaţiei, Jorge Rodriguez, într-o conferinţă de presă de joi.

"Preşedintele Nicolás Maduro a decis să se reia munca pe cuprinsul ţării. Activitatea şcolilor rămâne suspendată pentru încă 24 de ore", a adăugat ministrul.

În urma penei de curent, numeroase locuinţe au rămas şi fără apă, iar activitate unui număr de spitale a fost serios afectată.

Foto: Fetiţă din Caracas care se spală cu apă din munţi datorită lipsei apei (sursă foto: hepta.ro)

Regimul Maduro dă vina pe Juan Guaidó

Tot ministrul Informaţiei a precizat că, de fapt, vinovaţi pentru pana de curent ar fi susţinătorii lui Juan Guaidó. Aceștia şi-ar fi băgat în priză toate electrocasnicele în acelaşi timp, tocmai pentru a duce la căderea reţelei electrice - aflată în paragină de ani de zile. Asta deşi iniţial fusese acuzat un "atac cibernetic".

Nu în ultimul rând, ministrul a precizat că au fost ordonate "exerciţii militare pentru protejarea reţele electrice".

De cealaltă parte, Statele Unite au pus până de curent pe incompetența regimului Maduro, iar Juan Guaidó a indicat pierderi de 400 de milioane de euro în sectorul privat, datorită lipsei de electricitate.

Între timp, Nicolás Maduro a solicitat ajutorul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), al Chinei, Cubei, Iranului şi Rusiei (state cu care are relaţii foarte bune) pentru investigarea cauzelor din spatele exploziei. 

Foto: Preşedintele autoproclamat Juan Guaidó, recunoscut de majoritatea statelor democratice (sursă foto: Twitter: Juan Guaidó)

Citeşte mai multe despre:   Nicolás Maduro
 
 
 
Loading...