Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe PANICĂ printre agricultori! Decizia este OFICIALĂ: Străinii care deţin terenuri agricole sunt OBLIGAŢI să le vândă! În cât timp trebuie să o facă

PANICĂ printre agricultori! Decizia este OFICIALĂ: Străinii care deţin terenuri agricole sunt OBLIGAŢI să le vândă! În cât timp trebuie să o facă

Un articol de: B1.ro - 16 Noi 2018, 14:44
PANICĂ printre agricultori! Decizia este OFICIALĂ: Străinii care deţin terenuri agricole sunt OBLIGAŢI să le vândă! În cât timp trebuie să o facă Externe

Decizie radicală luată de autorităţile de la Chişinău! Terenurile cu destinație agricolă, dar și cele din fondul forestier, vor putea fi cumpărate și vândute doar de cetățenii Republicii Moldova. 
Astfel, persoanele străine și apatrizii nu vor putea procura aceste terenuri, iar în cazul în care vor deveni proprietari prin moștenire, vor fi obligați să le vândă în termen de un an.

Prevederea este inclusă în noul Cod Funciar, aprobat miercuri de Guvern, potrivit unui comunicat al autorităţilor din Republica Moldova, citat de agenţia Moldpres.
Codul reglementează relațiile dintre deținătorii terenurilor și autoritățile publice, dar și responsabilitățile proprietarilor - aceștia vor fi obligați să înregistreze dreptul asupra terenului în Registrul Bunurilor Imobile, dar și să întreprindă măsuri de protecție a solului.

Totodată, noul Cod Funciar include o nouă clasificare a terenurilor în funcție de destinația acestora. Astfel, terenurile se clasifică în terenuri cu destinație agricolă, cu destinație specială, terenuri din fondul forestier, din fondului apelor, terenuri pentru construcţii și amenajări și cele destinate ocrotirii naturii și de valoare istorico-culturală. 

Controlul asupra utilizării și protecției terenurilor publice și private va fi preluat de autoritățile publice locale. Reprezentanţii locali vor verifica terenurile pentru a depista încălcările în întreținerea acestora și a preveni degradarea solului.

Pentru soluționarea problemelor terenurilor nelucrate sau abandonate, noul Cod prevede posibilitatea de transmitere a acestora în arendă autorității publice locale pe un termen de minim 5 ani. Contractul va putea fi încheiat cu proprietarii care nu cultivă terenului agricol mai mult de 2 ani succesiv. În acest caz, primăria va deschide un cont special unde va transfera 70% din plata arendei proprietarului, iar celelalţi 30% vor rămâne pentru cheltuielile administrative. 

Proprietarul va putea reveni la cultivarea pământului său în orice moment, printr-o declaraţie scrisă, adresată autorităţilor publice locale.


 

Citeşte mai multe despre:   Republica Moldova,   Chisinau,   Codul funciar