Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Republica Moldova a primit oficial primele doze de vaccin anti-COVID-19. Maia Sandu: „Mulțumim, România! Mulțumim, UE!” / Bogdan Aurescu: „România își ține mereu promisiunile”

Republica Moldova a primit oficial primele doze de vaccin anti-COVID-19. Maia Sandu: „Mulțumim, România! Mulțumim, UE!” / Bogdan Aurescu: „România își ține mereu promisiunile”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 27 Feb 2021, 16:47
Republica Moldova a primit oficial primele doze de vaccin anti-COVID-19. Maia Sandu: „Mulțumim, România! Mulțumim, UE!” / Bogdan Aurescu: „România își ține mereu promisiunile” foto simbol: Facebook @ Maia Sandu Externe

Cele 21.600 de doze de vaccin anti-COVID-19, prima tranșă a donației de 200.000 de doze promise Republicii Moldova de către România, a ajuns sâmbătă după-amiază pe Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat președinta Maia Sandu, care a mulțumit atât României, cât și Uniunii Europene.

Prima tranșă din cele 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 promise Republicii Moldova de România au ajuns la Chișinău. Ce a declarat Maia Sandu

 

„Vaccinul împotriva Covid-19 a ajuns în Republica Moldova. Avionul cu un lot de 21.600 de doze de vaccin a aterizat acum câteva clipe pe Aeroportul Internațional Chișinău. Acesta este prima tranșă din cele 200.000 de doze de vaccin din donația generoasă promisă de România pentru cetățenii țării noastre. Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană!”, a scris Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, pe Facebook.

Ea a precizat că tranșa primită sâmbătă va fi folosită „pentru vaccinarea tuturor medicilor, angajaților din sistemul medical și lucrătorilor implicați în prima linie de luptă cu pandemia”.

„Lotul primit astăzi este produs de compania AstraZeneca. El va fi utilizat pentru vaccinarea tuturor medicilor, angajaților din sistemul medical și lucrătorilor implicați în prima linie de luptă cu pandemia. Le mulțumim pentru efort și sacrificiu! Procedura de vaccinare va începe în zilele următoare. Împreună oprim pandemia. Vaccinul și respectarea măsurilor de protecție în continuare ne vor ajuta să ieșim din această criză”, a adăugat Maia Sandu.

 

Vaccinul împotriva Covid-19 a ajuns în Republica Moldova. Avionul cu un lot de 21.600 de doze de vaccin a aterizat acum...

Publicată de Maia Sandu pe Sâmbătă, 27 februarie 2021

 

Bogdan Aurescu: România își ține mereu promisiunile, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova

 

Ministrul Afacerilor Externe a explicat că este vorba despre primul vaccin anti-COVID-19 care ajunge în Republica Moldova.

„Tocmai au ajuns azi în Republica Moldova primele 21.600 de doze de vaccin din cele 200.000 promise în decembrie 2020 de Președintele României, domnul Klaus Iohannis. E primul vaccin contra COVID-19 ce ajunge în Republica Moldova! România își ține mereu promisiunile, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova”, a scris ministrul Bogdan Aurescu, pe Twitter.Lovitură grea pentru Diana Șoșoacă! Ar putea fi închis

 

Citeşte mai multe despre:   Maia Sandu,   Republica Moldova,   Bogdan Aurescu