Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Reuniunile de familie vor fi permise de Crăciun și în prejma Sărbătorilor în Marea Britanie

Reuniunile de familie vor fi permise de Crăciun și în prejma Sărbătorilor în Marea Britanie

Un articol de: Maria Zărnescu - 25 Noi 2020, 08:32
Reuniunile de familie vor fi permise de Crăciun și în prejma Sărbătorilor în Marea Britanie FOTO: Pixabay.com Externe

În cursul zilei de marți, autoritățile de la Londra au decis să relaxeze măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus, pentru câteva zile, în apriperea Crăciunului. Decizia vine pentru a le putea permite oamenilor să își viziteze, într-un interval de câteva zile, rudele cu ocazia sărbătorilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

 

Cum se vor putea reuni oamenii de sărbători

 

Potrivit autorităților, trei gospodării diferite se vor putea reuni în același loc, pe o perioadă de cel mult cinci zile, în intervalul 23 – 27 decembrie. Totodată, familiile se pot deplasa pe teritoriul Regatului Unit, după cum a precizat Executivul de la Londra.

„Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (...), dar numai pe o perioadă limitată”, a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale, precizează Agerpres.

În Marea Britanie, fiecare regiune are dreptul să își decidă regulile proprii în lupta cu COVID-19, însă, pentru perioada sărbătorilor au decis să adopte aceeași măsură.

De la începutul pandemie, pe teritoriul Regatului s-au înregistrat peste un milion de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. Mai exact 1,538,794, iar dintre aceștia 55,838 au decedat, după cum arată Worldometers.info.

Citeşte mai multe despre:   masuri covid regatul unit,   craciun,   masuri covid-19