Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Reuters și AFP relatează despre situația din România: "Disputele politice au paralizat procesul decizional"

Reuters și AFP relatează despre situația din România: "Disputele politice au paralizat procesul decizional"

Agențiile de presă Reuters și AFP relatează despre situația politică tensionată din România, aducând în discuție schimbarea președintelui Senatului și mesajul președintelui Băsescu către Putere, arată Mediafax.

Astfel, americanii arată că USL amenință statul de drept și că disputele politice au paralizat procesul decizional, întârziind reformele convenite cu FMI.

"Potrivit analiştilor politici, acţiunile USL ameninţă statul de drept şi separaţia puterilor în stat. Disputele politice au paralizat, efectiv, procesul decizional, conducând la întârzierea reformelor importante convenite în cadrul acordului de asistenţă financiară încheiat cu FMI", scriu cei de la Reuters.

De cealaltă parte, francezii sunt de părere că România este în mijlocul unui război politic, între Puterea de centru-stânga și președintele de centru-dreapta.

"Noua coaliţie de centru-stânga aflată la putere în România a lansat marţi o ofensivă în războiul împotriva preşedintelui de centru-dreapta, destituindu-l, printr-un vot-surpriză şi contestat, pe preşedintele Senatului, în ceea ce opoziţia a catalogat drept o lovitură de stat", scrie AFP.

Citeşte mai multe despre:   Reuters,   Romania,   presedintele senatului,   USL,   PDL
 
 
 
Loading...