Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Români exploataţi în Atena: Liderii reţelei de cerşetorie, reţinuţi

Români exploataţi în Atena: Liderii reţelei de cerşetorie, reţinuţi

Trei lideri ai unei reţele de cerşetori, care opera în Atena, au fost reţinuţi, informează cotidianul grec Kathimerini. Printre cerșetori se numărau ami mulți minori de cetățenie română și bulgară.

Conform polițiștilor, cei trei ar fi condus o rețea care exploata imigranți, printre care minori, femei însărcinate sau persoane cu handicap.

Cerșetorii erau obligați să cânte pe străzile din Atena pentru a îi sensibiliza pe trecători, polițiștii spunând că aceștia erau bătuți dacă nu aduceau câștiguri semnificative rețelei.

Cei trei suspecți, doi greci și o femeie din Bulgaria, toți având peste 60 de ani, au forțat mai mulți imigranți să cerșească la colțurile străzilor preluând apoi toate câștigurile.

15 persoane au fost reținute în acest caz, polițiștii confiscând și o sumă de bani, 3.300 de euro, reprezentând câștigurile liderilor rețelei.

Citeşte mai multe despre:   romani,   atena,   Grecia,   cersetori,   minori,   imigranti
 
 
 
Loading...