Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe România va participa cu peste 200 de militari la războiul din Libia

România va participa cu peste 200 de militari la războiul din Libia

Traian Băsescu a declarat, marți, în urma sedinței Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT), organizată pentru a stabili implicarea României în războiul din Libia, că România va trimite 207 militari în țara africană.

„CSAT a decis implicarea României în impunerea condițiilor de embargo. România va participa cu 205 militari la bordul fregatei “Regele Ferdinand” și cu doi ofițeri de stat major”, a spus Băsescu în conferința de presă organizată la finalul ședinței CSAT.

Embargoul privind vânzarea de armament către Libia a fost instituit duminică, 20 martie.

Președintele spune că decizia de a lua parte la “problema libiană”  a venit în urma unei cereri în acest sens, formulată de NATO. Acesta a ridicat în discuție și aspectul costului operațiunii, spunând că Guvernul trebuie să aloce fondurile necesare: "4,5 milioane euro pentru a opera 3 luni în Marea Mediterană".

Vezi AICI detalii despre fregata Regele Ferdinand.

Traian Băsescu a convocat sedința CSAT în urma aplicării Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate ONU. Aceasta a fost votată de 10 din cele 15 state membre, Rusia, China și Germania abținându-se de la vot.

Băsescu despre implicarea României în Libia

Citeşte mai multe despre:   Libia,   Romania,   Preşedintele Traian Băsescu
 
 
 
Loading...