Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Românii care muncesc la ferme în Danemarca sunt umiliți de patroni și se plâng de condiţiile insalubre (VIDEO)

Românii care muncesc la ferme în Danemarca sunt umiliți de patroni și se plâng de condiţiile insalubre (VIDEO)

Un articol de: -
Externe

Românii care muncesc în Danemarca au ajuns la disperare. Oamenii au plecat din ţară cu speranţe şi vise, însă au ajuns repede să fie dezamagăţi de ce au găsit acolo. Majoritatea celor care au plecat la munca în ferme, se plâng de condiţiile insalubre şi de patronii care îi tratează ca pe nişte sclavi. Aceştia s-au unit pe reţelele de socializare şi schimbă informaţii despre fermele unde lucrează, arată B1 TV.

Pentru a ajunge să lucreze la o fermă din străinătate, românii apelează la firme de intermediere, însă de cele mai multe ori acestea nu verifică în ce condiții sunt trimiși acolo.

Odată ajunşi la destinaţie, românii înţeleg că realitatea este departe de promisiuni. Oameii ajung să locuiască în rulote în loc de case, muncesc chiar şi câte 14 ore pe zi, fără să fie plătiţi în plus sau sunt jigniţi.

”Românii care au plecat la muncă în Danemarca sunt exploatați la fel. Unde sunt parcele, domenii mari, se doarme în corturi, nu se respctă nicio prevedere legislativă a UE la cazare și mâncare.

Sunt foarte deranjante pentru cetățenii români care muncesc în străinătate. În Sicilia persoanele sunt exploatate după modelul mediaval al sclavului pe plantație, în Anglia sunt considerați principalii beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, categoria de oameni care prăbușește acest sistem”, a declarat Dan Goldiș, președintele SOCINRO.

Pentru a evita aceste situaţii, românii care au plecat la muncă în Danemarca au luat măsuri. S-au unit pe reţelele de socializare şi se avertizează în legătură cu patronii care nu își respectă promisiunile. Au făcut chiar şi o listă neagră a angajatorilor.

Românii care muncesc la ferme în Danemarca sunt umiliți de patroni

”A auzit cineva de Jesper Lund Jensen? Are o ferma de 500 scroafe. Eu am lucrat la el opt luni și am observat că niciodată nu e mulțumit. În perioada mai 2015-noiembrie 2015 a schimbat șase muncitori. Eu sincer nu îl recomand nimănui. Fiți cu băgare de seamă înainte de a vă angaja la el”, a scris o persoană pe internet.

”Feriți-vă de Per Schmidt! Nu plătește ore suplimentare, muncești câte 12 ore pe zi, de cele mai multe ori și 14 ore, și niciodată nu e mulțumit. Țipă și jignește de câte ori are ocazia! Nu primești nici zile libere! Eu muncesc aici de șase luni și prietenul meu de un an de zile și nu a plătit niciodată o ora extra! Nu mai spun de condiții mizere!”, este un alt mesaj postat pe rețeaua de socializare.

Iar pe lângă faptul că trebuie să îngrijească animalele, românii ajung să se ocupe de toate treburile din fermă.

”Evitați fermeierul Anders Kjaer Poulsen! Condiții mizere de ședere și fermă la fel foarte veche. Am avut o experiență foarte neplăcută!”, s-a mai plâns cienva.

”Evitați pe Kristian Korsgaard Thomsen, fermă vaci de abator. Ferma e o dărăpănătură, toate sunt vechi și munca acolo e destul de rudimentară. Nu există zi în care să nu se strice ceva. Cea mai minunată zi: au rămas toate utilajele fără motorină sub pretextul că "a uitat" să plătească factura la furnizor. Și mi se sugerează să hrănesc peste 100 de vaci cu roaba”, este o altă postare a unui român nemulțumit.

 

Citeşte mai multe despre:   diaspora,   Danemarca
 
 
 
Loading...