Roxana Mărăcineanu a pus TUNURILE pe PSG: Ministrul vrea anchetă URGENTĂ pentru transferurile făcute de campioana Franţei pe criterii ETNICE
Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franţa, îi presează pe şefii clubului Paris Saint-Germain (PSG) să demareze de urgenţă o anchetă privind posibile transferuri de fotbalişti făcute pe criterii etnice.
"În această săptămână mă voi întâlni cu preşedintele ligii, Nathalie Boy de la Tour, şi cu cel al federaţiei franceze, Noel Le Graet, pentru a vedea ce măsuri putem lua împreună. PSG are o săptămână la dispoziţie pentru o anchetă internă", a declarat Mărăcineanu la RTL, potrivit news.ro.
Reacţia ministrului vine în urma dezvăluirilor Football Leaks, potrivit cărora căutătorii de talente de la PSG ar fi întocmit liste de tineri jucători pe criterii etnice, "francezi", "magrebieni", "antilezi", "africani", şi, pe baza acestora, clubul ar fi decis să nu-i transfere pe unii dintre ei.
PSG a recunoscut că a folosit "fişele etnice" în perioada 2013-2018, dar a precizat că acestea au fost întocmite şi utilizate la iniţiativa unor membri ai departamentului de recrutare.