Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia a evacuat personalul ambasadei din Tripoli: Autorităţile libiene au anunţat că nu le pot garanta siguranţa

Rusia a evacuat personalul ambasadei din Tripoli: Autorităţile libiene au anunţat că nu le pot garanta siguranţa

Rusia a evacuat, joi, întregul personal al ambasadei de la Tripoli, ca urmare a anunui anunţ făcut de autorităţile libiene ce au semnalat faptul că nu pot garanta securitatea acestora. Acţiunea vine în contextul atacului care a avut loc miercuri, informează AFP.

"Ţinând cont de situaţia creată, s-a luat decizia de a-i evacua imediat, via Tunisia, pe toţi angajaţii reprezentanţei noastre diplomatice (în Libia) şi familiile lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.

"Ministrul libian de Externe, Mohamed Abdelaziz, care s-a deplasat la ambasadă, l-a anunţat pe ambasadorul Rusiei că partea libiană nu este în măsură în acest stadiu să-i garanteze protecţia şi securitatea ambasadei şi a recomandat angajaţilor săi să plece", a adăugat purtătorul de cuvânt.

"În cursul zilei de 3 octombrie, toţi angajaţii ambasadei Rusiei şi membrii familiilor lor au trecut nevătămaţi frontiera tunisiană. Întoarcerea lor la Moscova, cu un zbor special, este prevăzută la 4 octombrie", a precizat Lukaşevici.

Miercuri seară, yeci de manifestanţi au încercat să ia cu asalt ambasada Rusiei de la Tripoli după ce au apărut mai multe yvonuri privind asasinarea în capitala libiană a unui ofiţer al armatei de către o femeie rusă.

Înainte de a fi dispersaţi, manifestanţii au dat foc unui vehicul şi au provocat pagube materiale importante.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   ambasada,   Tripoli