Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia cere Japoniei să "accepte" rezultatul Celui de-al Doilea Război Mondial

Rusia cere Japoniei să "accepte" rezultatul Celui de-al Doilea Război Mondial

Un articol de: B1.ro - 17 Ian 2019, 10:54
Rusia cere Japoniei să "accepte" rezultatul Celui de-al Doilea Război Mondial Foto: Tanc rusesc în Insulele Kurile (sursa foto: Youtube) Externe

Ministrul rus de externe, Sergey Lavrov, a solicitat Japoniei să accepte rezultatul Celui de-al Doilea Război Mondial astfel încât negocierile pentru un tratat de pace să avansaseze, relatează Deutsche Welle.

Totodapta, Sergei Lavrov a pus la îndoială determinarea Japoniei în direcţia formării unui tratat de pace, deşi Tokyo s-a arătat dispusă să discute pe această temă şi chiar să facă anumite concesii.

"Este un factor inevitabil şi indispensabil în sistemul internaţional actual (un eventual tratat de pace - n.r.). De ce este Japonia singura ţară din lume care nu poate accepta rezultatele Celui de-al Doilea Război Mondial?", a declarat ministrul rus de externe, Sergey Lavrov.

Rusia şi Japonia sunt singurele foste combatante care, tehnic vorbind, încă nu au încheiat Cel de-al Doilea Război Mondial datorită faptului că între cele două state nu există un tratat de pace.

Foto: Tanc sovietic distrus în Insulele Kurile (sursa foto: Youtube.com)

Motivul lipsei unui tratat de pace este situaţia Insulelor Kurile, o zonă strategică aflată sub control rusesc, dar contestată de Japonia - aceasta a pierdut controlul Insulelor Kurile spre sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Recent însă, Japonia s-a arătat dispusă să facă o serie de concesii cu privire la Insulele Kurile, cedarea pretenţiilor teritoriale nefiind precizată.

"Continuăm să lucrăm în baza politicii noastre de bază şi dorim să rezolvăm problema insulelor şi să avem pace", declarase sec un oficial japonez, săptămâna trecută.Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

Preşedintele rus Vladimir Puţin şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe se vor întâlni la Moscova săptămâna viitoare pentru a discuta pe tema unui eventual tratat de pace. 

Anul trecut, cei doi şi-au luat angajamentul de a face un tratat de pace, promisiuni ce au fost urmate de proteste în ambele tari. În Rusia demonstranţii cereau că insulele să nu fie cedate, în timp ce în Japonia i se cerea guvernului să le recupereze.

Foto: Localizarea Insulelor Kurile (sursă foto: Google Maps)

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Japonez