Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia acuză Marea Britanie că îi percheziționează avioanele: Este ”ultima provocare”

Rusia acuză Marea Britanie că îi percheziționează avioanele: Este ”ultima provocare”

Un articol de: B1 TV - 31 Mar 2018, 21:28
Externe

Rusia acuză Marea Britanie că percheziţionează un avion Aeroflot la Londra. Aeronava ar fi fost verificata de poliţie, odată ce a aterizat pe aeroportul britanic, afirmă Ministerul rus de Externe, potrivit The Independent. 

Avionul aparţinând companiei aeriene Aeroflot ar fi fost percheziţionat pe aeroport, la Londra, fără ca autoritățile britanice să prezinte motivul percheziţiei, a declarat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Ea a denunţat această percheziţie drept "ultima provocare", însă nu a precizat numele aeroportului de la Londra pe care ar fi avut loc această percheziţie.

Însă un zbor de la Moscova catre Heathrow a avut o întârziere de mai bine de trei ore.

Tensiunile între Londra şi Moscova au atins un nivel extrem de ridicat, după ce Marea Britanie a acuzat Rusia că este "vinovată" de otrăvirea cu novicioc, un agent neurotixic, a lui Serghei Skripal, fost agent dublu rus, şi a fiicei sale Iulia, pe 4 martie, la Salisbury.

Rusia a dispus ulterior, escaladând acest război diplomatic, ca Marea Britanie să-şi reducă prezenţa diplomatică la Moscova la nivelul celei ruse la Londra.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Marea Britanie