Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia: O intervenţie terestră va echivala cu ocupaţia Libiei

Rusia: O intervenţie terestră va echivala cu ocupaţia Libiei

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a declarat sâmbătă că o intervenţie terestră în Libia ar echivala cu o ocupaţie, insistând asupra necesităţii de a se respecta rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, informează agenţia AFP, citată de einnews.com. "Efectuarea unei operaţiuni terestre va fi calificată drept o ocupaţie a Libiei şi aceasta ar fi în contravenţie cu termenili rezoluţiei adoptate de Consiliul de Securitate al ONU", a declarat Rogozin.

Operaţiunile NATO în Libia trebuie  să "respecte strict termenili rezoluţiei şi să nu depăşească limitele autorizate", a adăugat ambasadorul.

Rusia, una dintre țările membre ale  Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, s-a abţinut în timpul votării Rezoluţiei 1.973 de pe data de 17 martie, care a autorizat intervenţia coaliţiei internaţionale în Libia.

Rusia a refuzat să participe la intervenţia internaţională în Libia.

Liderii ruşi au avertizat cu privire la o "folosire nediscriminată a forţei" în Libia, premierul Vladimir Putin criticând rezoluţia ONU. Pe de altă parte, preşedintele Dmitri Medvedev l-a criticat însă pe Putin pentru declaraţiile sale.

Săptămâna aceasta, consilierul diplomatic Serghei Prihodko a apreciat că dacă operaţiunea aeriană condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie se prelungeşte, o intervenţie terestră va fi inevitabilă.

Citeşte mai multe despre:   onu,   Rusia,   NATO
 
 
 
Loading...