Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia va începe în octombrie o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului

Rusia va începe în octombrie o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului

Un articol de: Catinca Giosanu - 01 Aug 2020, 14:56
Rusia va începe în octombrie o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului Externe

Rusia pregătește începerea vaccinării în masă împotriva noului coronavirus de tip SARS CoV-2 în luna octombrie. Anunțul a fost făcut sâmbătă chiar de ministrul rus al Sănătății,  Mihail Muraşko, transmite agenția de presă Reuters. 

Ministrul sănătății, Mihail Muraşk, a explicat că institutul de cercetare de stat Gamaleia din Moscova a finalizat testele clinice ale vaccinului anti-Covid şi că se pregăteşte documentaţia pentru înregistrarea acestuia. Oficialul a dezvăluit că primii vaccinaţi vor fi medicii care luptă în linia întâi şi profesorii.

 

 

Rusia ia fața tuturor în plină criză pandemică. Campanie de vaccinare în masă împotriva noului virus Covid-19

 

 

Autoritățile ruse vor să ia fața tuturor, în plină criză sanitară de coronavirus. Rusia a decis să înceapă o campanie de vaccinare în masă, din luna octombrie.

O sursă apropiată jurnaliștilor de la Reuters a afirmat săptămâna aceasta pentru că primul potenţial vaccin din Rusia împotriva noului virus SARS CoV-2, dezvoltat de o instituţie de cercetare de stat, este de aşteptat să obţină avizele necesare în cursul lunii august, pentru a fi administrat la scurt timp după aceea angajaților din domeniul sanitar.

”Așteptăm primirea a două licențe în următoarele două luni”, a declarat ministrul rus al Sănătății, potrivit căruia vor fi vaccinați în primul rând medicii și profesorii.A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

Potrivit primelor informații, se pare că Institutul Gamaleia lucrează la un vaccin pe bază de adenovirus, arată sursa anterior citată. Rapiditatea cu care pregăteşte Rusia lansarea unui vaccin împotriva virusului Covid-19 a stârnit numeroase controverse în rândul site-urilor de știri occidentale, asta dacă nu cumva Moscova pune prestigiul naţional înaintea ştiinţei şi siguranţei, mai scriu jurnaliștii de la Reuters.

În momentul de față, în țările membre ale Uniunii Europene (UE) și nu numai, se lucrează intens la peste 100 de posibile vaccinuri menite să oprească răspândirea infecției cu COVID-19. Cel puţin patru dintre vaccinurile anti-covid se află în faza a treia de testare pe om, arată ultimele date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS); Mai precis, este vorba despre trei potențiale vaccinuri în China şi unul în Regatul Unit al Marii Britanii.

 

 

Imunologul Fauci: Sper că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra

 

 

Specialistul în imunologie, Anthony Fauci, vocea raţiunii ştiinţifice din Statele Unite ale Americii cu privire la criza sanitară provocată de noul virus Covid-19, se arată îngrijorat cu privire la siguranţa vaccinurilor dezvoltate în prezent de Rusia şi China, transmite AFP.

”Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra”, a declarat Fauci în timpul unei audieri în Congresul american.

"Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult", a mai spus directoul Institutului american de boli infecţioase, care consideră că SUA nu vor fi nevoite să depindă de vaccinurile altor ţări.

Până astăzi, în Rusia s-au înregistrat 843.890 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, dintre care 184.861 sunt încă active, potrivit ultimelor date furnizate de Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite.

Bilanțul victimelor a ajuns la 14.034 decese provocate de malaria respiratorie. În total, în Rusia s-au videcat 646.524 de oameni care au contractat virusul ucigaș.

 

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   coronavirus