Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Soţia premierului israelian, condamnată după ce a folosit în mod necorespunzător banii contribuabililor

Soţia premierului israelian, condamnată după ce a folosit în mod necorespunzător banii contribuabililor

Un articol de: Redacția B1.ro - 16 Iun 2019, 14:03
Foto: Hepta - DPA Images / Oliver Weiken Externe

Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost găsită vinovată de folosirea în mod necorespunzător a banilor contribuabililor, informează AFP.

Aceasta a fost inculpată inițial pentru că a cheltuit 85.000 de euro din taxele cetățenilor pentru mese la restaurant, susţinând, în mod fals, că nu există bucătar la reşedinţa oficială a premierului.

Sara Netanyahu a negociat apoi cu procurorul un acord pentru o scădere a pedepsei, care a fost acceptat de instanţă duminică. Ea a recunoscut că a cheltuit circa 44.000 de euro fără autorizaţie şi a acceptat să ramburseze statului 11.170 de euro şi să plătească o amendă de 2.480 de euro.

În schimb, acuzaţiile de fraudă cu bugetul statului, care sunt pedepsite sever, au fost înlocuite cu acuzaţia mai lejeră că a profitat de eroarea comisă de o terţă persoană, conform termenilor acordului.

La rândul său, premierul Benjamin Netanyahu este ameninţat cu inculparea în trei dosare de corupţie. 
 

Citeşte mai multe despre:   sara netanyahu,   benjamin netanyahu,   israel
 
 
 
Loading...