Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe China RENUNŢĂ la iluminatul stradal! Ce soluţie NEOBIŞNUITĂ au găsit. De ce se tem americanii

China RENUNŢĂ la iluminatul stradal! Ce soluţie NEOBIŞNUITĂ au găsit. De ce se tem americanii

Un articol de: B1.ro - 19 Oct 2018, 13:12
Externe

Autoritățile din oraşul Chengdu, în sudul Chinei vor să înlocuiască iluminatul stradal cu un satelit, numit „lună artificială” până în 2020.

Preşedintele Centrului Aerospaţial Chengdu şi al Institutului de Cercetare pentru Sisteme şi Tehnologii Microelectronice, Wu Chunfeng, a susţinut că strălucirea „lunii artificiale” este de opt ori mai mare ca a celei reale, potrivit stirileprotv.ro.

Astfel, satelitul va putea fi capabil să lumineze o suprafaţă cu un diametru cuprins între 10 şi 80 de kilometri, în timp ce rata de iluminare poate fi controlată până în câţiva zeci de metri.

Deşi chinezii sunt foarte entuziasmaţi despre acest proiect, americanii se tem că satelitul va avea cu totul alt rol, acela de a a ataca sateliții americani strategici, cu rol de supraveghere.


 

Citeşte mai multe despre:   China
 
 
 
Loading...